Sebastian Burduja, votat în fruntea PNL București

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea PNL a dat un vot în unanimitate pentru preluarea șefiei PNL București de către ministrul Sebastian Burduja, care este și șeful PNL Sector 1.

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Sebastian Burduja, ministru al Energiei în guvernul Ciolacu, a fost votat în unanimitate într-o ședință a conducerii PNL pentru preluarea șefiei filialei PNL București. Locul a rămas liber după demisia primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu. 

Anterior, șeful PNL Sector 1 a susținut și că nu o va mai susține pe Clotilde Armand la conducerea primăriei de sector, afirmând că o posibilă candidatură a sa reprezintă o variantă pe masa de discuții a filialei liberale.

„Ca preşedinte al PNL Sector 1, am datoria să-mi asum, în momentul în care PNL va decide în acest sens. În general, orice preşedinte de filială trebuie să-şi asume, nu să caute un loc călduţ pe o listă de parlamentare. Eşti preşedinte de filială, du-te şi te luptă pentru votul cetăţenilor”, au fost afirmațiile ministrului la acel moment. 

Totodată, ministrul a subliniat că în perspectiva sa, „PNL trebuie să aibă candidaţi propriii la toate primăriile de sector şi la Primăria Generală”.

Cum și-a motivat Ciucu demisia

Ciprian Ciucu a venit cu anunțul într-un moment neașteptat. De altfel, primarul d ela Sectorul 6 nu avea o relație prea strânsă cu șeful partidului, Nicolae Ciucă, nici cu unii colegi din Capitală, dat fiind firea sa mai deschisă în menținerea colaborării cu Nicușor Dan, ceea ce o aripă mai radicală din PNL nu mai vrea.

„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de președinte al organizației PNL București. Unicul motiv pentru care am luat această decizie este timpul. În acest context, Sectorul 6 are mult mai mare nevoie de mine iar eu am nevoie de timp pentru a mă ocupa de numeroasele proiecte pe care le-am început. Unele sunt deja finalizate, așa cum știți, iar altele sunt în derulare. Pentru a le vedea devenite realitate este nevoie ca tot timpul și energia mea să le dedic oamenilor din Sectorul6. Le urez succes colegilor din organizația PNL București, colegilor din Consiliul General și le spun că toate proiectele noastre pot fi duse la îndeplinire cu dedicare și seriozitate. De astăzi înainte pentru mine va fi și mai multă administrație dar și mai puțină politică”, a scris pe Facebook Ciprian Ciucu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite