Primarul Sectorului 6 a participat la redeschiderea circulaţiei pe Drumul Osiei, după modernizare

0
Publicat:

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a participat, duminică, la redeschiderea circulaţiei pe Drumul Osiei, după modernizare.

FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

„Este gata. La începutul verii, când ne-am apucat de lucrări, v-am promis că până începe şcoala va fi gata. Este. Am lucrat peste doi ani ca acest lucru să se întâmple. Studii de trafic, exproprieri, proiectare şi execuţie reţetele utilităţi, execuţie drum. Nu avea trotuare, era ruptă rău, fără iluminat public... Am executat aproximativ 600 de metri din 800. L-am fi făcut pe tot dacă proiectul nu ar fi fost atacat în instanţă de o firma italiană din zonă care ar fi rămas doar fără o fâşie lată de cca. 1,5 m, un nimic raportat la suprafaţa de multe hectare de care dispun. Dar vom merge mai departe”, a scris Ciucu pe Facebook.

El a menţionat că acesta este primul proiect finalizat din zonă şi „urmează şi restul”.

„Ştiu că veţi întreba, vă răspund de acum: Drumul Roţii. Suntem gata cu tot ce ţine de noi, aşteptăm ca APA Nova să finalizeze proiectarea şi să se apuce de lucrări. Le mulţumesc pentru colaborare. După ce ei execută canalizarea, noi putem intra imediat. Drumul Belşugului - exproprierile sunt pe final, în toamnă lansăm (1) procedura pentru Studiul de Fezabilitate pentru extindere reţea apă-canal, multe proceduri la PMB şi (2) procedura de achiziţii pentru proiectare şi execuţie drum. Cam aceste sunt veştile bune de astăzi pentru Militari şi pentru Sectorul 6”, a afirmat Ciucu.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Primăria Sectorului 6, Drumul Osiei are acum două benzi, trotuare, dar şi pistă de biciclete, iar lucrarea a fost executată în trei luni, deşi „întreaga birocraţie” a fost începută în 2021.

„Primul tronson, dat în folosinţă azi, porneşte de la intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu spre Chiajna. Are o lungime de aproape 600 metri, două benzi de circulaţie, trotuare prevăzute cu alveole pentru copaci, stâlpi de iluminat, piste de biciclete pe ambele sensuri (cu lăţimea de 1,5 m fiecare), staţii STB. Primii 200 de metri de carosabil, de la Bd. Iuliu Maniu, au 4 benzi cu lăţimea de 3 metri fiecare (o bandă de acces spre complex şi 3 benzi de ieşire spre Iuliu Maniu). Au fost plantaţi 60 de arţari. Lucrarea a costat 7,3 milioane de lei cu TVA. Două treimi din costul proiectului sunt asigurate prin programul guvernamental 'Anghel Saligny', pentru care am aplicat încă din noiembrie 2021”, mai spune comunicatul.

Tronsonul 2 al acestei străzi are o lungime de circa 300 de metri şi urmează să fie reabilitat, dar se aşteaptă ca instanţa să dea decizia de expropriere.

„În prezent, Primăria Sectorului 6 lucrează la Drumul Valea Largă, aflat între Prelungirea Ghencea şi Bd.Timişoara. Va avea patru benzi de circulaţie, piste de biciclete, trotuare generoase şi spaţiu verde amenajat. Anul viitor, începe execuţia la Drumul Roţii (paralel cu Osiei, leagă Chiajna de Bucureşti)”, mai arată primăria.  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite