Scandal în USR înainte de lansarea listei Alianței Dreapta Unită: „Jandragneria s-a mutat la USR”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputatul Vlad Gheorghe, ales pe listele USR, susține că a fost întâmpinat de bodyguarzi la intrarea în clădirea unde are loc Comitetul Politic al Uniunii, nefiind lăsat să intre. Duminică are loc lansarea programului electoral al alianței din care face parte și USR, pentru europarlamentare.

Vlad Gheorghe Foto: Facebook
Vlad Gheorghe Foto: Facebook

UPDATE Vlad Gheorghe a venit cu un nou mesaj referitor la conflictul cu conducerea USR.

Din păcate, conducerea USR continuă să nu respecte statutul și să se mândrească cu asta. Înțeleg că există declarații publice și către membrii USR conform cărora eu aș fi suspendat din partid și din acest motiv nu aveam dreptul să particip și implicit să votez la acest Comitet Politic. Este un fals grosolan. Așa cum am atras atenția conducerii USR informal și formal, prin 13 adrese și reveniri ulterioare, procedura statutară prin care eu să fiu suspendat nu a fost îndeplinită. Conform articolului 52, litera k din Statutul USR, forul care dispune sancțiuni pentru un europarlamentar este chiar Comitetul Politic. Nu există o astfel de hotărâre. Prin urmare, eu nu sunt suspendat și mi-a fost încălcat un drept statutar prin nepermiterea accesului la ședința de astăzi a Comitetului Politic”, a afirmat Gheorghe.

Mai mult, am solicitat să depun la fața locului o cerere în acest sens - și acest aspect mi-a fost refuzat. Am solicitat o clarificare în afara ședinței din partea conducerii - și acest lucru a fost refuzat, deși nu începuse ședința, nu ar fi perturbat lucrările Comitetului Politic. Încercările repetate și deliberate de a denatura situația reală pe care le fac Cătălin Drulă, Dan Barna, Ionuț Moșteanu și alți colegi din conducerea USR sunt nu doar rușinoase, ci pot avea inclusiv consecințe legale.”, a mai punctat USR-istul aflat în dizgrația partidului.

---

Jandragneria s-a mutat la USR! Am fost întâmpinat cu bodyguarzi la intrarea în Comitetul Politic al partidului azi. Știrea zilei este că USR mai are un singur europarlamentar - cel puțin, conform conducerii USR. Am mers astăzi la Comitetul Politic al partidului în care sunt din 2016 și nu am fost lăsat să intru. Mi s-a spus că ”așa sunt ordinele” și că ”nu figurez ca membru USR” în Registru, ”membru activ”. Eu știu că nu este jurist Cătălin Drulă, dar are totuși juriști la partid - i-ar răspunde și voluntar dacă întreabă, nu trebuie să-i plătească la fel ca pe prietenul Cristian Ghinea. Conform cărui articol din statut nu mai sunt eu membru USR? Cărei proceduri? Au anunțat legal faptul că din doi europarlamentari mai au doar unul? Eu sigur n-am primit nicio convocare, înștiințare, nici măcar răspuns la adresele trimise oficial acum luni de zile către forurile statutare din partid nu am primit. 

USR, partidul născut la firul ierbii, partidul ”altfel”, pentru oameni, din mijlocul oamenilor simpli, onești, implicați are azi bodyguarzi care păzesc intrarea de la Comitetul Politc. Așa o fi când faci alianță cu ce-a rămas din UNPR-ul lui Gabriel Oprea în PMP, asta o însemna Forța Dreptei - nu vă pot spune, pentru că nu am fost lăsat să intru. Repet, nu mi s-a permis să particip în mod statutar în calitatea de europarlamentar USR.”, a scris eurodeputatul pe pagina sa de Facebook.

USR: A fost suspendat din partid pentru neplata cotizației

Conducerea USR a reacționat la acuzațiile europarlamentarului Vlad Gheorghe și a susținut că motivul pentru care a fost suspendat este că nu a plătit cotizația.

O scurtă clarificare legată de ceea ce susține Vlad Gheorghe. Vlad a fost suspendat din partid pentru neplata cotizației. Pentru că este suspendat, nu putea vota la Comitetul Politic, prin urmare nu a fost trecut pe lista de acces. Lista a fost făcută pentru buna desfășurare a evenimentului, nimic ieșit din comun. Colegii care s-au ocupat de acces i-au comunicat politicos că nu este pe listă. Atât. Nimic mai mult. Vlad știa că nu are drept de vot și acces”, e mesajul transmis pe Facebook de USR.

Gheorghe: Nu am altă soluție decât să spun public ceea ce se întâmplă

Vlad Gheorghe a mai menționat în postarea sa că deși i s-a cerut să nu vorbească public despre problemele din interiorul formațiunii, nu a găsit o altă soluție ca să discute cu Cătălin Drulă și cu conducerea USR deși a încercat mai multe modalități informale sau drese oficiale.

Celor care îmi tot spun că rufele se spală în familie le mai spun încă o dată - este a nu-știu-câta încercare pe care o fac să discut cu Cătălin Drulă și cu conducerea USR. De la modalități informale și până la adrese oficiale și prezența mea la ședințele statutare le-am încercat pe toate. Nu am altă soluție decât să spun public ceea ce se întâmplă. Nu îmi face nicio plăcere, este dincolo de rușinos ceea ce se întâmplă. Cu toții am sperat că măcar în ceasul al doișpelea Cătălin Drulă și conducerea USR o să se trezească și o să ofere românilor alternativa promisă în 2016 - un partid altfel, cu oameni care nu au mai fost la putere, fără penali, fără ”echipe câștigătoare”, cu transparență și principii europene în intern și extern. Cum facem asta cu PMP, în care sunt mulți din UNPR-ul lui Gabriel Oprea? Cum facem asta alături de Forța Dreptei când guvernul Orban a fost cel care a sesizat la CCR DNA-ul Pădurilor, proiect de lege la care am contribuit și cu care USR se mândrește și acum? Cum facem asta cu candidați puși din pix de șeful supremt pe liste, iar statutul - constituția USR - e neglijabil și democrația internă e un moft?”, a afirmat eurodeputatul.

Vlad Gheorghe: Cine critică este suspendat. Românii nu vor liniște

Eurodeputatul a susținut totodată că membrii partidului care își permit să aducă critici sunt suspendați sau excluși din pardid, iar din cauza acestei atitudini nu se mai află în preferințele multor români pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale, fiind depășiți de AUR și Șoșoacă.

„Cine critica este fie suspendat, fie exclus din partid si ar trebui să acceptăm asta ca pe o stare de fapt? Când ne spuneau cei din partidele vechi ”Ciocu mic!” am ieșit în stradă. Împotriva lui Dragnea am ieșit în stradă. Am spus românilor că vrem o Românie fără penali în funcții publice și le-am spus că vrem justiție, nu corupție. Acum ne aliem cu cei cărora le-am facut opoziție pentru ce, ca să fie liniște?! Cu liniștea asta a băgat-o Dan Barna pe Viorica Dăncilă în turul al doilea în 2019 și ne-am ales iar cu Iohannis. Cu linștea asta a ajuns USR în urma extremiștilor anti-europeni în sondaje. Cu liniștea asta e Șoșoacă mai prezidențiabilă decât Drulă

 Eu nu pot fi părtaș la așa ceva ca să mi se dea vreun loc pe vreo listă. Niciunul dintre colegele și colegii mei care au intrat cu un crez în USR nu au cum să fie părtași la așa ceva. Misiunea USR nu e să fie liniște și să ne mințim unii pe alții că schimbăm România în 2024 cu un foarte optimist 15% alături de PMP și Forța Dreptei. Misiunea USR este să schimbe țara asta, nu să reciclăm figuri controversate.

Pentru asta Trebuia să ne batem la podium cu PSD și PNL, nu să prindem un chinuit loc 4 în opțiunile de vot ale românilor. Nu răspunde nimeni pentru dezastrul ăsta? Membrii USR - ăia care-au mai ramas - spun dezamagiți că nu e ok, oamenii pe stradă, pe conturile oficiale spun: Trezește-te, Cătălin Drulă! USR, ce faci?”, a adugat eurodeputatul.

Vlad Gheorghe menționează de asemenea o parte din demersurile sale în Parlamentul European și afirmă că „Românii nu vor liniște și parlamentari foști hoți sau parteneri ai lor”.

Nu ăsta este partidul în care am intrat în 2016, nu pentru asta am stat în stradă și mi-am luat bastoane la 10 august, m-am luptat nopți la rând în comisiile Iordache si Nicolicea, am scris proiecte de lege și am câștigat sesizări la CCR. Nu pentru asta am muncit 3 ani în Parlamentul European și am inițiat Procurorul Verde European și rezoluția pentru aderarea la Schengen, nu pentru asta le zic românilor #ia_lebanii - ca să fie liniște pentru Drulă și prietenii. Românii nu vor liniște, vor să nu mai fie hoți la putere. Și nu vor vota niciodată pe unii care vin cu fosști hoți sau cu partenerii lor de mână să-i mintă că vor schimba România. USR, trezește-te!”, a conchis eurodeputatul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite