„S-a luat o măsură excepțională”. Cristian Diaconescu comentează anularea alegerilor prezidențiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Diaconescu, unul dintre candidații de la primul tur al alegerilor prezidențiale, a declarat că decizia Curții Constituționale de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale este una corectă.

Cristian Diaconescu Foto: Arhivă
Cristian Diaconescu Foto: Arhivă

Diaconescu susține că „România se află sub agresiune”.

Suntem într-o ordine de priorități. România se afla sub agresiune. Este un stat agresor și un stat supus atacului. Principalele instituții care se ocupă de securitatea națională au luat o măsură excepțională legat de o intervenție într-un proces democratic, nu numai electoral. După părerea mea, este necesar să se repună în regulă toate instituțiile statului în ceea ce privește generarea încrederii și apoi să se ia toate măsurile pentru ca o astfel de agresiune să nu mai fie posibilă. Orice istericale nu își au acum rostul. Există posibilități legale și constituționale de stabilire a guvernului, parlamentului și președintelui”, a spus Cristian Diaconescu, la Digi24

Fostul candidat la prezidențiale a mai adăugat că Parchetul General trebuie să finalizeze, într-un timp cât mai scurt, anchetele penale pe care le-a declanșat.

Anchetele Parchetului General trebuie continuate cât se poate de repede”, a mai spus Cristian Diaconescu.

Și DIICOT anunță că a deschis dosar penal după analiza documentelor desecretizate de serviciile de informații legate de campania online a lui Călin Georgescu.

Procurorii DIICOT s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, tentativă la infracțiunea de perturbarea funcționării sistemelor informatice și tentativă la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic.

„Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice", anunță DIICOT.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite