Romsilva se află „la un pas” de reorganizare, anunță ministrul Mediului. „Directorii direcțiilor silvice regionale vor da concurs”
0Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat miercuri, 25 februarie, că Guvernul este „la un pas” de adoptarea hotărârii privind reorganizarea Romsilva, care ar reduce numărul direcțiilor regionale de la 41 la 19.

„Suntem la un pas de a adopta hotărârea de guvern privind reorganizarea. Această reorganizare, așa cum există astăzi o înțelegere între toate partidele din coaliție, va presupune trecerea la 19 direcții regionale. De la 41 de direcții la 19 direcții”, a afirmat ministrul, miercuri seara, la Digi24.
Aceasta a precizat că directorii direcțiilor silvice regionale vor fi desemnați prin concurs și vor semna un contract de mandat.
„Asta înseamnă că directorii direcțiilor silvice regionale vor da concurs. Cine va fi câștigător va semna un contract de muncă. Atenție, un contract de mandat.
Și este foarte diferit și important, pentru că contractul de mandat se poate prelungi până la maximum 5 ani. Și, dacă mai poate să obțină încă o dată postul la concurs, nu mai poate avea încă 5 ani”, a explicat Buzoianu.
„Astăzi, avem directori care sunt de 20-30 de ani în direcții silvice”
De asemenea, ministrul a adăugat că aceste contracte vor avea criterii de performanță atașate, care, dacă nu sunt îndeplinite, „nu vor mai putea să o continue”.
„Astăzi, avem directori care sunt de 20-30 de ani în direcții silvice, pe contract de muncă, și au rămas așa, pe termen nedeterminat, fără să facă absolut nimic. Sau, poate mai rău, întorcând ochii la ilegalități și la tăierile ilegale.
Deci, vor fi concursuri, în urma concursului se vor semna contracte de mandat, iar contractele respective vor avea criterii de performanță atașate. În fiecare an se va analiza criteriul de performanță, îndeplinirea lui. Dacă nu se îndeplinesc criteriile de performanță, nu vor mai putea să o continue”, a explicat Diana Buzoianu.
Întrebată dacă există un acord politic pentru reformă, Buzoianu a răspuns: „Da, există în acest moment. Toate partidele au zis că susțin acest acord”.
Ministrul afirmă că Romsilva este o instituție profund politizată și că reorganizarea are ca obiectiv principal depolitizarea acesteia.
Ea spune că toate cele 19 direcții silvice nou-înființate vor avea conducere stabilită prin concurs, nu prin numiri politice, iar prin acest proces se dorește un „moment zero” de la care să înceapă o reformă reală și o curățenie în instituție.























































