Reacția lui Nicolae Ciucă când este întrebat de pasajele copiate din lucrarea sa de doctorat: „Nu am nicio problemă să recunosc”
0Nicolae Ciucă, candidatul PNL la președinție, a primit în timpul unui interviu una dintre cărțile din care ar fi plagiat în lucrarea sa de doctorat. Mai multe pasaje ar fi fost copiate cuvânt cu cuvânt, inclusiv cu note de subsol.
În cadrul unui interviu acordat G4Media, liderul PNL a declarat inițial că „nu a plagiat”.
„În momentul în care am elaborat acea lucrare, eram unul dintre puținii ofițeri din armata română care participase la operații în teatrele de operații. Am elaborate acea lucrare în conformitate cu prevederile de la vremea respective pentru un astfel de demers. Vă dați seama, vorbim de anii `97-`98, 2002. Sunt 142 de note de subsol. Ca atare, nu am nici cea mai mică problemă în ceea ce privește modul de elaborare a acestei lucrări. Nu am plagiat și nu am nici cea mai mare temere”, a precizat Nicolae Ciucă.
Jurnaliștii de la G4Media.ro i-au dat președintelui PNL, în timpul interviului, cartea „Legitimitatea operațiilor militare altele decât războiul”, semnată de Iosif Armaș, Cornel Purcărea și Paul Dănuț Duță și apărută la Editura Militară la 2001.
Jurnalista Emilia Șercan susține, într-un articol publicat în ianuarie 2022 în Pressone, că Nicolae Ciucă ar fi plagiat circa șapte-opt pagini din teza de doctorat a lui Paul Dănuț Duță, care se regăsește în carte menționată.
După ce a fost confruntat cu paginile copiate, liderul PNL a spus că „nu are nici o problemă să recunoască” dacă a făcut erori.
„N-aveam cum la vremea respectivă. Încă o dată, e făcută în anii `98. (...) Nu am nicio problemă să recunosc. Încă o dată, 142 de note de subsol”, precizează Ciucă.
După ce i s-a spus că paginile copiate din această carte nu sunt menționate în lucrarea de doctorat, Ciucă a spus: „Dacă este adevărat și sunt aceste erori, nu am nicio problemă să recunosc. Încă o dată: am făcut-o acum 24 de ani”.
Întrebat dacă ar fi dispus să renunțe la titlul de doctor, acesta a susținut, în continuare, că teza de doctorat „este munca lui”.
„N-am niciun fel de problemă. Dar, încă o dată, este munca mea. La vremea respectivă n-am făcut nimic altceva decât un demers prin care să descriu tot ceea ce am reușit să acumulez în experiența pe care am avut, în teactrele de operații. Îmi aduc aminte când am intrat în comisie, la domnul profesor Arsene, a zis foarte clar: «Tinere mi-aș dori foarte mult să trăiesc și să particip în comisie la teza ta». Despre asta este vorba”, a mai spus Ciucă în cadrul interviului.
Președintele PNL a mai declarat că nu a intervenit în justiție pentru a bloca sesizările de plagiat: „Nu am nici cea mai mică implicare, nu am nici cea mai mică idee”.