Motivul pentru care Ianis Hagi nu mai vede naționala, explicat pe șleau de Mircea Lucescu
0În luna septembrie, echipa națională a României va avea parte de două acțiuni: tricolorii vor evolua într-o partidă amicală cu Canada, pe data de 5, pe Arena Națională, iar patru zile mai târziu vor întâlni Cipru, într-o partidă ce se va desfășura în preliminariile Cupei Mondiale.

În acest context, Mircea Lucescu (80 de ani) a conceput o listă cu 19 stranieri convocați, în principiu, pentru cele două partide. Deloc surprinzător, selecționerul l-a lăsat pe dinafară pe Ianis Hagi, jucător liber de contract de aproape trei luni de zile și care aseară s-ar fi înțeles cu turcii de la Fatih Karagumruk.
Mircea Lucescu a explicat de ce mijlocașul nu va evolua sub tricolor de această dată. „Este practic imposibil, pentru că nu are echipă. Nu am dreptul să convoc un jucător care nu are echipă. Vom vedea, în condițiile în care va avea o echipă și va juca… Am înțeles că se antrenează, eu vorbesc cu el tot timpul.
E și o posibilitate de a-l aduce doar ca să fie prezent la echipa națională. Vom vedea, doar că în momentul de față nu se pune problema, pentru că nu are echipă. Nici nu știm unde să facem convocarea.
Se pare că există șanse să se rezolve situația lui. Există șanse până la final, există o ultimă posibilitate ca el, dacă nu reușește să obțină ceea ce își dorește în această perioadă, în ultimul moment, pentru a nu își pierde pregătirea, să joace 3-4 luni în condiții diverse față de ceea ce își dorea el inițial!”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Fanatik.
Lista preliminară a stranierilor convocați de Lucescu pentru meciurile cu Canada și Cipru
Portari: Horațiu MOLDOVAN (Real Oviedo | Spania, 14/0), Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 4/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 31/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 21/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 41/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 3/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2);
Mijlocași: Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 68/12), Marius MARIN (Pisa | Italia, 31/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Nicolae STANCIU (Genoa | Italia, 82/15), Alexandru MITRIȚĂ (Zhejiang FC | China, 25/4);
Atacanți: Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 37/10), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2), Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 24/5).
Programul viitoarelor partide din Grupa H, în preliminariile pentru Cupa Mondială 2026:
6 septembrie:
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie:
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie:
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie:
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie:
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie:
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino.