Selecția membrilor în consiliile de administrație trebuie anulată în anumite condiții. Ministru: Unii au probleme de integritate
0Ministrul Economiei propune să se reglementeze clar anularea procedurilor de selecție a membrilor în consiliile de administrație, argumentând că unii au probleme de integritate ori sunt inculpate în dosare penale.

Legislația actuală privind companiile de stat permite ca în fruntea acestora să ajungă persoane care fie nu îndeplinesc criteriile minimale de performanță, fie au probleme de integritate ori sunt inculpate în dosare penale, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruță, într-un comunicat de presă.
În plus, dacă pentru un post în CA al unei companii de stat se înscrie un singur candidat, ministrul este obligat să-l numească, deși este o vădită încălcare a ideii de competiție, se menționează în documentul citat, care subliniază că, pentru corectarea acestor aberații, ministrul Radu Miruță a trimis propuneri de amendare a ordonanței privind guvernanța corporativă.
„O construcție economică serioasă pleacă de la garanția că oamenii buni ajung în conducerea companiilor de stat. Dar, pentru ca profesioniștii să ajungă și să rămână acolo unde le este locul, trebuie să ne asigurăm că legea este în favoarea lor și nu a celor puși pe combinații. Amendamentele pe care le-am propus la OUG 109/2011 sunt exact soluții la problemele pe care le-am observat în practică, nu povești. Avem nevoie de o lege care să încurajeze performanța, nu să o încurce”, a declarat Radu Miruță.
Concret, ministrul USR al Economiei propune introducerea în textul OUG 109/2011 a posibilității anulării rezultatului procedurii de selecție și condițiile clare în care acest lucru poate fi făcut.
Pentru membrii executivi și neexecutivi ai CA și pentru membrii directoratului, autoritatea publică tutelară va putea dispune anularea procedurii dacă nu au fost respectate prevederile legale sau prevederile metodologice aplicabile, dar și dacă criteriile de selecție definite nu au fost obiective și nu reflectă experiența necesară pentru pozițiile de administratori, cât și pentru poziția de director general.
Anularea rezultatului procedurii de selecție va putea fi făcută după notificarea AMEPIP.
În cazul anulării procesului de selecție, membrii CA astfel revocați nu vor beneficia de compensații pentru încetarea mandatului.
„Ca o garanție suplimentară că procedurile de selecție sunt făcute astfel încât la conducerea companiilor de stat să ajungă profesioniști, interesați să urmărească exclusiv binele respectivei companii, ministrul Radu Miruță propune ca în OUG 109/2011 să fie precizată în mod expres obligația de a asigura accesul egal pentru candidații din mediul privat care îndeplinesc condițiile de studii și experiență prevăzute”, se arată în comunicat.
Astfel, în anunțurile de selecție se va menționa expres deschiderea candidaturilor pentru profesioniști din mediul privat, inclusiv prin utilizarea unor platforme de recrutare consacrate. De asemenea, criteriile de evaluare vor include experiența managerială relevantă în companii private sau multinaționale, prin simetrie cu experiența în companii de stat.
Reamintim că ministrul Radu Miruță a constatat nereguli grave în procedurile de selecție a conducerilor a 6 companii din subordinea Ministerului Economiei. De asemenea, ministra Mediului, Diana Buzoianu, a observat deficiențele majore ale cadrului legal actual cu ocazia selecției recente a noilor membri CA al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.