Cele mai profunde tragedii ale umanității. Perioadele în care specia umană era aproape de dispariție
0Omenirea a traversat vremuri mai bune, vremuri mai rele, dar a reușit să supraviețuiască. Au fost însă trei momente de cumpănă în care existența speciei umane a fost puternic amenințată. Bolile și fenomenele naturale extreme au transformat viața pe Pământ într-un adevărat iad.
Atunci când credem că avem necazuri și viața pare insuportabilă ar trebui să frunzărim istoria și să realizăm că, de fapt, trăim timpuri bune în comparație cu înaintașii noștrii. De-a lungul istoriei au existat numeroase momente de cumpănă. Au fost ani, decenii, marcați de războaie, molime, dezastre naturale și foamete, perioade în care nimeni nu și-ar fi dorit să trăiască. Trei dintre aceste momente care au marcat istoria omenirii au fost de-a dreptul dezastruoase, secerând milioane de vieți, depopulând țări și continente, uneori împingându-ne în pragul extincției.
Anul de coșmar al umanității
Prima situație cruntă a omenirii a fost în anul 536 d.Hr. Au fost 12 luni marcate de evenimente catastrofale conjugate, adică foamete, războaie și epidemii, un coșmar ale cărui efecte s-au întins pe durata unui deceniu. Și totul a fost provocat de un fenomen natural extrem. Mai precis, profesorul Christopher Loveluck de la Universitatea din Nottingham a descoperit că toată tragedia din anul 536 d Hr și din deceniile următoare a fost provocată de erupția unui vulcan din Islanda. Acesta a aruncat atât de mult cenușă în aer încât razele soarelui au fost parțial blocate. În acest context, temperaturile au scăzut brusc, iar recoltele, cel puțin în anul 536 d.Hr s-au redus semnificativ. A fost o adevărată reacție în lanț, fiindcă în anii următori au avut loc și alte erupții vulcanice, menținând scăzute temperaturile. Recoltele au fost tot mai mici iar numărul victimelor creștea exponențial în toată zona eurasiatică. Specialiștii au denumit-o „Mica Glaciațiune a Antichității Târzii”.
„Mica Glaciațiune a Antichității Târzii a început în primăvara anul 536 și a durat în vestul Europei până în anul 660 d.Hr, iar în Asia Centrală până în anul 680 d.Hr”, a precizat McCormick, pentru history.com. Fenomenul s-a petrecut aproape peste noapte. Oamenii s-au trezit că cerul rămâne întunecat, ca o noapte perpetuă. „ Razele soarelui era foarte slabe și aveau o culoare albastru pal. Căldura abia se simțea. Un nor înghițea cerul și nu ne lăsa să vedem adevăratele culori ale cerului și ale soarelui. La prânz, oamenii nu-și vedeau nici măcar umbrele pe pământ. Luna plină era lipsită de splendoare. Anotimpurile s-au amestecat, iarnă fără furtuni, primăvară fără dulceață și vară fără căldură. Era doar un îngheț prelungit și o secetă care se întindea de la un anotimp la altul. Înghețul din vremea culesului a întărit merele iar pe struguri i-a amărât. Din cauza foametei trebuia să consumăm toate rezervele”, scria Cassiodorus.
Foametea, lipsa recoltelor, anarhia provocată de lipsuri și mizerie a deschis o poartă largă epidemiilor. În anul 541 d.Hr, în acel deceniu fatadic, a lovit și ciuma. I s-a spus „ciuma lui Iustinian” fiindcă avusese loc în timpul domniei renumitului împărat bizantin. Boala a răpus peste 50 de milioane de oameni. Pe fondul bolii, foametei și al războaielor, numărul morților aproape l-a egalat pe cel rezultat din Al Doilea Război Mondial, într-o perioadă în care populația Globului era infinit mai redusă decât cea din perioada 1939-1945. Impactul asupra oamenilor din secolul VI d.Hr a fost devastator.
Părea cu adevărat sfârșitul lumii. „În timpul acelor vremuri a fost o molimă care aproape a ucis întreaga rasă umană(....) pentru această calamitate nu poți găsi nicio explicație în afară de pedeapsa divină. Pentru că nu a venit doar într-o parte a lumii și doar în anumite circumstanțe, într-un anotimp anume, pentru a găsi o explicație cât de cât plauzibilă. Nu! A îmbrățișat întreaga lume și a întunecat viața tuturor oamenilor, fără diferență de neam, de rang, sex sau vârstă. Pe toți deopotrivă”, scria Procopius din Cezareea. Specialiștii spun că în Eurasia aproximativ 55% din populație a fost ucisă fie de foamete, fie de boli, fie de anarhie.
Deceniile în care trăia doar cine avea noroc
O altă perioadă cumplită a fost epoca ciumei care a bântuit prin Europa, Asia și o parte din Africa. Este vorba despre perioada „Morții Negre”, așa cum a rămas cunoscută în istorie această epidemie, și care a durat din 1340 până în 1353. A fost provocată de Yersinia Pestis, o bacterie care a parazitat purecii de pe șobolani. În condițiile precare de salubritate din taberele militare, dar și din orașele medievale, pline de șobolani, boala s-a răspândit fulgerător de la un capăt al altuia al continentelor. Dezastrul a început odată cu asediul forțelor tătărăști asupra portului genovez Kaffa din Crimeea.
Armata mongolă era devastată de ciumă, iar cadavrele contaminate erau catapultate, ca armă biologică, în cetate. Marinarii genovezi din Caffa au adus boala în porturile natale. În 1348, Europa era devastată de boală. Ciuma a făcut ravagii din Italia și până în Scandinavia, Insulele Britanice și Rusia. În 1345, probabil tot pe filieră central-asiatică, ciuma devastează și China. După 1349, boala se răspândește în Peninsula Arabică. Boala, care nu avea tratament, lua viața în câteva zile. Cei mai rezistenți supraviețuiau o săptămână, sucombând cu febră mare și pustule purulente. În doar șase ani, au murit peste 100 de milioane de oameni la nivel global, depășind victimele celor mai sângeroase conflicte militare din istorie. Zone întregi au fost efectiv depopulate. Au murit 25 de milioane de europeni și peste 60 de milioane de asiatici, majoritatea chinezi, mongoli și arabi.
„Dezastrul care s-a abătut asupra săracilor, dar şi asupra celor mai înstăriţi din oraşe era o privileşte îngrozitoare. Cei mai mulţi rămâneau în case, fie din cauza sărăciei, fie din speranţa că acasă sunt mai în siguranţă. Cu toate acestea, se îmbolnăveau cu miile. Nemaivând pe nimeni care să le acorde atenţie şi îngrijire, fiind cu totul abandonaţi, aproape toţi mureau. Mulţi sfârşeau pe stradă, şi ziua şi noaptea. Alţii mureau în case, iar vecinii aflau acest lucru după mirosul cumplit al descompunerii. Fiecare colţ al oraşului era plin cu morţi, care erau aruncaţi în gropi comune. Erau căraţi din case şi aruncaţi în faţa uşilor, pe unde se putea, direct pe jos sau pe mese. Erau aduse aşa de multe cadavre la biserici în fiecare zi şi aproape în fiecare oră că nu era destul pământ sfânt pentru a fi înmormântaţi, mai ales că fiecare dorea să-şi înmormânteze ruda, în mormintele de familie, conform tradiţiei. Cimitirele erau pline, aşa că au fost săpate şanţuri, unde erau aruncate şi îngropate cadavrele cu sutele”, mărturisea Boccaccio, contemporan cu pandemia de ciumă.
Specia umană, la un pas de dispariție
Cu toate acestea, niciuna dintre tragediile mai sus menționate nu au fost atât de aproape de a distruge complet specia umană ca schimbările climatice de acum 900.000 de ani. Strămoșii noștrii, primii oameni moderni, numiți și Homo Antecessor, au fost la un singur pas de dispariție. Pe scurt, conform studiilor, 99% dintre indivizii speciei umane au dispărut. Doar o minune sau poate o luptă disperată pentru supraviețuire a făcut ca astăzi să mai populăm Pământul. Specialiștii de la Departamentul de Biologie Enviromentală a Universității din Roma și cei de la Universitatea din Shanghai au realizat, pe baza studiilor extinse și a cercetărilor arheologice, că a existat o adevărată apocalipsă a speciei umane acum aproximativ 900.000 de ani. „Rezultatele cercetărilor au arătat că strămoșii omului au trecut printr-o scădere severă a numărului populației cu doar 1280 indivizi rămași în intervalul de timp 930.000 și 813.000 ani în urmă. Această scădere severă a populației a durat 117.000 de ani și a adus omenirea în pragul extincției”, precizează autorii studiului. Doar 1280 de oameni au mai rămas pe întreaga Planetă.
Specialiștii spun că de vină pentru această apocalipsă a umanității au fost schimbările climatice bruște. Mai precis, cercetătorii chinezi Yi-Hsuan Pan și Haipeng Li spun că a fost vorba despre o perioadă lungă de glaciațiune, cu temperaturi foarte scăzute și o secetă masivă la nivel global. Hominizii vânători-culegători, dependenți de vânatul tot mai puțin și de vegetația tot mai săracă, au început să fie secerați de foamete și boli. În Spania, acolo unde au fost găsite fosile ale lui „Homo Antecessor”, s-au descoperit și urme de canibalism. Comunitățile umane dispăreau pe capete după perioade dramatice de foamete și canibalism. Singurele comunități care au supraviețuit sunt cele din afara zonele glaciare, cel mai probabil din zona Ecuatorului. „Aceste descoperiri deschid noi orizonturi în cercetarea evoluției umane pentru că ridică câteva semne de întrebare, precum locul în care indivizii rămași au supraviețuit dar și cum au reușit să depășească schimbările climatice catastrofale”, precizează Yi-Hsuan Pan pentru ”China Daily”.
Se încarcă comentariile...
