Ciucă, despre acuzațiile de plagiat la adresa sa și a lui Bode: Există justiție în România

0
Publicat:

Președintele PNL a afirmat, referitor la poziția liberalilor în ceea ce privește acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Bode, că partidul pe care îl conduce se va pronunța în momentul în care va fi dată o decizie finală a instanței.

PNL va veni cu o poziție în scandalul de plagiat după decizia instanței FOTO: GOV
PNL va veni cu o poziție în scandalul de plagiat după decizia instanței FOTO: GOV

"În acest moment au existat discuţii prin care s-a explicat foarte clar în faţa liderilor de filială care este poziţia noastră. Există justiţie în România. De la acuzare până la verdict final este timp, motiv pentru care lăsăm să se deruleze procesul în instanţă şi când vom avea o decizie finală, ne vom pronunţa", a declarat Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al liberalilor, fiind întrebat care este poziţia PNL referitoare la plagiat.

Chestionat referitor la declarația președintelui Iohannis din 2021, în care susținea că orice persoana acuzată de plagiat ar trebui să facă un pas în spate, Ciucă a apreciat că „este vorba despre un proces care trebuie să finalizeze”.

„Este o declaraţie a preşedintelui ţării care contează pentru fiecare dintre noi, doar că este vorba de un proces care trebuie să se finalizeze printr-o decizie finală a instanţei", a răspuns președintele PNL.

Referitor la solicitările venite dinspre unii lideri din PSD pentru schimbarea miniștrilor Popescu și Bode, președintele PNL susține că acest subiect reprezintă o chestiune pe care o negociază la nivelul conducerii coaliției.

Nicolae Ciucă a afirmat că „în acest moment au existat discuții prin care s-a explicat în fața liderilor filialelor poziția partidului în acest caz”.

O referire la declarația președintelui Iohannis a fost făcută și de fostul președintele al PNL. Florin Cîțu l-a citit pe șeful statului în ceea ce privește pasul în spate pe care o persoană suspectată de plagiat trebuie să îl facă.

„Poziţia mea este cea a preşedintelui României, pe care a exprimat-o şi în 2014, şi în 2016, şi în 2022 şi pe care a exprimat-o şi domnul Bode - plagiatul este furt şi dacă se dovedeşte fiecare să răspundă. Şi preşedintele României a spus mai mult decât atât: dacă cineva este sub suspiciune, trebuie să facă un pas în spate. Eu susţin poziţia preşedintelui României cu care avem un parteneriat", a explicat Florin Cîțu, precizând că demisia este o decizie unilaterală, potrivit Agerpres.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite