PSD are organizatii-problema, dar n-are nici o problema
PSD a inceput ieri seria intalnirilor cu judetele, preferand sa opteze pentru convocarea acestora in ordine alfabetica, ca sa evite orice speculatie legata de organizatiile-problema. In mod paradoxal,
PSD a inceput ieri seria intalnirilor cu judetele, preferand sa opteze pentru convocarea acestora in ordine alfabetica, ca sa evite orice speculatie legata de organizatiile-problema. In mod paradoxal, se pare ca PSD nu are, de fapt, nici o organizatie "curata" suta la suta. Acolo unde-i liniste si pace sunt probleme cu cotizatiile. Unde cotizatiile sunt platite la zi, reprezentantii locali fie se cearta intre ei, fie sunt organizati pe grupuri, care, periodic, incearca sa preia puterea. Discutiile Delegatiei Permanente cu delegatiile judetene au fost conturate pe cateva chestiuni mari. S-a facut o evaluare a activitatii din teritoriu in componentele ei politice si economice, s-a analizat stadiul pregatirii candidatilor pentru alegerile locale si s-au discutat chestiuni de bucatarie interna, cum ar fi cea a cotizatiilor sau a cumpararii sediilor de partid. Acolo unde a fost cazul, s-au adus in discutie si lucrurile semnalate de presa, care vizau in special afacerile din teritoriu dezvoltate de membrii marcanti ai PSD in zonele respective. In mod special s-a atins de fiecare data problema conflictului de interese si a participarii parlamentarilor in AGA si CA. Dupa intalnirea cu Delegatia Permanenta, fiecare presedinte judetean a fost trecut la subsol, pentru a da ochi cu presa si a raporta in felul lui modul in care s-au desfasurat intalnirile cu conducerea partidului. Alba "Mi s-au cerut date exacte despre afacerile sotiei mele" Primul judet intrat la "judecata" centrului a fost Alba. Prefectul Ioan Rus este o persoana destul de controversata, dupa ce in mass media au aparut dezvaluiri despre afacerile cu alcool sanitar desfasurate de sotia sa farmacista. De altfel, asupra acesteia au fost efectuate si cercetari penale, pentru a se vedea exact care sunt implicatiile financiare si legale ale afacerii sale. Ioan Rus a recunoscut cinstit presei: "Mi s-au cerut date exacte despre afacerile sotiei". Ca raspuns, prefectul a precizat ca "sotia nu se mai ocupa de afaceri de un an de zile". Ioan Rus a spus ca nici o alta chestiune de moralitate nu a mai fost adusa in discutie la intalnirea cu Delegatia Permanenta. La intrebarea daca in aceste conditii domnia sa este singura persoana suspectata de coruptie, Rus a avut inca un moment de sinceritate si a recunoscut: "Da, sunt singurul asupra caruia planeaza suspiciuni de coruptie". Arges "Eu nu intreb, eu sunt disciplinat" Vedeta intalnirilor de ieri a fost, cel putin in fata presei, presedintele organizatiei Arges, Filip Georgescu. Vorbele sale rostite in fata ziaristilor au starnit hazul presei, el amintind extrem de bine de unchiul sau, taranistul Ion Diaconescu, celebru prin interventiile extrem de directe, dar si prin gafele comise de-a lungul timpului. Nepotul sau, care a ales partea stanga a esichierului politic, a fost de o candoare dezarmanta cand a recunoscut ca organizatia sa sta extrem de prost la cotizatii, varsand doar 40% dintre acestea. Explicatia insa n-a intarziat: "N-am dat cotizatia ca sa cumparam sediile". In ceea ce priveste participarea parlamentarilor in Consiliile de Administratie ale unor societati de stat, Filip Georgescu, el insusi director la Romsilva, a spus ca se va alinia rapid la legea care va fi data. "Eu nu intreb, eu sunt disciplinat. Saptamana asta rezolvam problema. Dar sa stiti ca n-am ajuns de capul meu in fruntea Regiei Nationale a Padurilor. Mai dati-mi trei zile", a spus deputatul PSD, nedorind sa dezvaluie daca va alege deputatia sau sefia Romsilva. Bacau "Nu sunt cazuri de coruptie! Ce sa fac, sa le inventez?!" "In fata opiniei publice ma consider un om curat si sunt un om curat", a declarat, ieri, Viorel Hrebenciuc, presedintele organizatiei Bacau, dupa ce a coborat de la Delegatia Permanenta. El a explicat ca uneori presa este cea care nu a inteles foarte bine semnificatia unor manifestari, cum a fost ziua de nastere a primarului Sechelariu, in urma careia a iesit un intreg scandal la nivelul central al PSD. Viorel Hrebenciuc ne-a asigurat ca primarul Sechelariu va participa si la viitoarele alegeri. Hrebenciuc a prezentat o imagine de-a dreptul idilica a judetului pe care-l pastoreste. Somajul - 9%, natalitatea - printre cele mai crescute. In ceea ce priveste scandalurile de coruptie in organizatia Bacau, ele nu exista: omul de afaceri Corneliu Iacubov (trecut si el pentru o scurta discutie, ieri dimineata, pe la sediul PSD), nu a beneficiat de tratamente preferentiale, iar secretarul de stat la Transporturi, Sergiu Sechelariu, nu a facut afaceri cu ANL. Intrebat de situatia sa privind incompatibilitatile, Viorel Hrebenciuc a spus ca singurul Consiliu de Administratie din care a facut parte a fost la firma AGI. "Nu imi mai trebuie toata viata", a spus, razand, Hrebenciuc. Chestionat de ziaristi, el a marturisit ca este actionar la doua firme, dar despre una nu-si amintea exact cum se numeste, ambele fiind infiintate cand liderul pesedist nu se afla la putere: "Eram in opozitie si trebuia sa fac si eu ceva". Hrebenciuc a mai spus ca nu a fost nominalizat niciodata de presedintele Iliescu ca fiind corupt si ca, la intalnirea de luna trecuta de la Cotroceni dintre Iliescu si PSD, presedintele a vorbit de "grupul de la Bacau", cu referire nu la mafia din judet, ci la petrecerea primarului Sechelariu. "Nu sunt cazuri de coruptie. Ce sa fac, sa le inventez?", s-a enervat liderul pesedist. El i-a invitat pe ziaristi sa vada realizarile pesediste din Bacau si a anuntat mandru ca atat presedintele, cat si premierul vor vizita in curand judetul. Bihor "Nu mai suntem o organizatie -problema" "Singura problema a organizatiei judetene Bihor este a lipsei oamenilor de afaceri importanti, de mare anvergura", a spus presedintele filialei, Florian Serac. Organizatia bihoreana a fost zguduita de unul dintre cele mai rasunatoare scandaluri de coruptie, in care a fost implicat fiul fostului prefect pesedist Aurel Tarau. Dupa excluderea acestuia din organizatie, precum si dupa retragerea deputatului Mihai Bar, problemele au disparut ca prin farmec. Acum, pesedistii bihoreni se straduiesc sa atraga oameni de afaceri, dar nu oricum: "Daca vin pentru a li se da anumite facilitati, nu-i vom primi. Ii vom pune pe toti sub lupa. Dupa ce ne-am ars cu Tarau, suflam si in iaurt". Bistrita-Nasaud "Plecam cu satisfactie deosebita" Presedintele organizatiei, Viorel Pupeza, a venit flancat de presedintele Consiliului judetean, Gheorghe Marinescu, capturat recent de la Partidul Democrat. Neimplinirile organizatiei se refereau, dupa cum a spus Pupeza, la "preocuparea de a incasa cotizatia pentru partid". Pesedistii bistriteni virasera la partid 150 de milioane, reprezentand 80% din valoarea cotizatiilor. "Avem o satisfactie deosebita ca presedintele Adrian Nastase si ministrii ne-au dat asigurari ca judetul va fi sustinut pe planul dezvoltarii economice si sociale", a spus bucuros Viorel Pupeza. Brasov "Planul la sedii, neindeplinit" Organizatia Brasov sta cel mai prost la capitolul cotizatii, ea varsand la centru doar 12% din cele 360 de milioane, cat ar fi trebuit sa dea in anul care a trecut. Nici la achizitiile de sedii nu sta mai bine, desi presedintele organizatiei, deputatul Constantin Nita, este unul din initiatorii Legii privind cumpararrea sediilor de partid. Brasov a cumparat 23 de sedii, dar mai are inca 30 peste care trebuie sa devina proprietar in urmatoarea perioada. In schimb, organizatia s-a plasat bine in startul pentru campania electorala a urmatoarelor alegeri locale. Constantin Nita spune ca a primit sarcina de la partid sa castige Primaria orasului Brasov, o reduta inca necucerita de PSD. Pentru aceasta sunt deja pregatiti sase candidati, care, deocamdata, fac antrenament in culise.





















































