PSD a decis sa nu-i forteze mana lui Ion Iliescu
Intalnire nocturna a liderilor PSD, marti seara, intr-o cladire de protocol din cartierul bucurestean Primaverii. Mai-marii partidului de guvernamant au intors pe toate fetele, pana tarziu dupa miezul
Intalnire nocturna a liderilor PSD, marti seara, intr-o cladire de protocol din cartierul bucurestean Primaverii. Mai-marii partidului de guvernamant au intors pe toate fetele, pana tarziu dupa miezul noptii, problema alegerilor anticipate, astfel incat sa se prezinte la Palatul Cotroceni cu lectiile facute, fara riscul de a fi prinsi pe picior gresit. Greii partidului au analizat si au despicat in patru chestiunea alegerilor anticipate, punand in balanta si argumentele pro, si argumentele contra. In cele din urma, s-a hotarat, in unanimitate, ca ar fi bine sa se organizeze alegeri anul viitor. Cu toate acestea, liderii PSD nu au dorit sa forteze nota la Cotroceni si au decis doar sa-si prezinte argumentele in fata presedintelui Iliescu, fara a-l obliga pe acesta la un raspuns pe loc. PSD si-a pus pe hartie strategia politica post-Praga, rezultand un document cu trimiteri la mai multe zone de interes. Partidul de guvernamant spune ca, dupa invitarea in NATO, este nevoie de accelerarea negocierilor pentru integrarea europeana, lucru care se poate face pe doua cai: ori o remaniere guvernamentala de mare amploare, ori prin alegeri anticipate. PSD expediaza intr-o fraza ideea remanierii, deoarece considera ca ea ar putea acredita speculatii referitoare la slabiciunea guvernarii si atacuri din partea opozitiei. De aceea, acorda cea mai mare importanta celei de-a doua variante, cea a alegerilor anticipate, spunand ca acestea nu ar insemna instabilitate politica, ci, mai degraba, dorinta de a reinnoi suportul popular pentru proiectul politic al integrarii.





















































