Proiectul de buget pentru anul viitor va ajunge în Parlament săptămâna viitoare SURSE
0Coaliția de guvernare a stabilit ca proiectul de buget pentru anul viitor să fie transmis Parlamentului săptămâna viitoare, după finalizarea discuțiilor tehnice și după avizarea în ședința de Guvern și în Consiliul Economic și Social, potrivit unor surse „Adevărul”.

În cadrul consultărilor, premierul și ministrul Finanțelor au prezentat ultimele propuneri privind temele rămase deschise în etapa finală de elaborare a bugetului.
Una dintre acestea vizează pachetul social, pentru care se propune menținerea unei alocări similare cu cea din anul precedent. Extinderea unor programe sociale ar urma să fie finanțată în principal din fonduri europene.
O altă temă discutată a fost echilibrarea bugetelor locale, pe baza formulei analizate anterior în Coaliție. Autoritățile locale ar urma să beneficieze de o mai mare predictibilitate financiară, iar UAT-urile vor primi sume suplimentare față de anul trecut pentru acoperirea necesităților de funcționare.
În ceea ce privește investițiile, Programul Național „Anghel Saligny”, considerat esențial pentru dezvoltarea infrastructurii locale, ar urma să primească fonduri suplimentare față de propunerea inițială.
Liderii liberali au subliniat în ședință că bugetul trebuie să fie unul „onest”, construit pe surse clare de finanțare și capabil să mențină echilibrul între responsabilitatea fiscală, investiții și protejarea categoriilor vulnerabile.
Amintim că Luni, 2 martie, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat în linii mari bugetul pentru acest an, reiterând că acesta va fi unul al moderației, în condițiile în care România nu își permite cheltuieli fără acoperire.
„Ne propunem reducerea deficitului spre 6% din PIB, într-un context în care presiunile rămân ridicate. Deși, pe fondul împrumuturilor acumulate în anii anteriori, dobânzile cresc cu aproximativ 0,5% din PIB, investițiile se ridică peste nivelul anului 2025 – cu precădere cele din fonduri europene, care cresc de la 78 de miliarde de lei la peste 100 de miliarde de lei. (...) Trebuie să avem un buget realist. Nu ne permitem derapaje, cheltuieli fără sursă sau măsuri fără acoperire, care oferă doar speranțe false populației vulnerabile. Obiectivul este să reducem nevoia de împrumut a statului, să consolidăm încrederea, să creăm condiții pentru finanțare mai avantajoasă – toate acestea, pentru un trai cu adevărat mai bun pentru români”, a transmis Alexandru Nazare într-o postare pe Facebook.























































