Proiect pentru supravegherea activității organizațiilor non-profit. Un ONG reclamă o serie de prevederi neclare

0
0
Publicat:

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un mecanism de supraveghere a activității asociaților și fundațiilor. Inițiativa are scopul de a combate posibila finanțare a terorismului prin ONG-uri. APADOR-CH, una dintre cele mai vechi ONG-uri din România, acuză că indicatorii de risc pentru evaluare organizațiilor sunt neclari. 

FOTO Arhivă / Acțiune de voluntariat Ajungem Mari
FOTO Arhivă / Acțiune de voluntariat Ajungem Mari

„Proiectul stabilește că ONG-urile vor fi evaluate pe baza unor indicatori de risc neclari, stabiliți de Oficiu, că pot fi încadrate ca „vulnerabile” la spălarea banilor sau finanțarea terorismului”, spune ONG-ul, într-un comunicat transmis vineri.

APADOR-CH consideră că mai multe revederi ale ordinului nu sunt formulate clar și „pot genera abuzuri și vor îngreuna activitatea organizațiilor neguvernamentale”, în loc să prevină spălarea banilor și finanțarea terorismului.

Ce prevede proiectul

Una din prevederi ar urma să elimine obligația ca, în cadrul consiliului director, să fie desemnată o persoană responsabilă cu efectuarea controalelor adecvate și la impunerea unor raportări lunare. Tot consiliul director ar urma să aprobe și să implementeze o procedură internă de protecție împotriva vulnerabilităților și abuzurilor, menită să prevină finanțarea terorismului.

APADOR-CH subliniază că nu este realist ca fiecare organizație să elaboreze individual propria procedură, deoarece la nivelul acestor organizații nu există experți în prevenirea și combaterea terorismului prin mijloace financiar-contabile. 

Propunerile APADOR-CH

Astfel, ONG-ul anunță că a trimis joi un set de recomandări la sediul Oficiului, pentru clarificarea unor prevederi din legislație.

„Multe dintre ele au fost înțelese și acceptate de reprezentanții autorității, care au promis o rectificare a proiectului în acord cu propunerile organizațiilor prezente la dezbatere”, spune APADOR-CH.

Principalele propuneri formulate de APADOR-CH:

  • Articolul 2 al. 1 si 2 prevede că Oficiul supraveghează asociațiile și fundațiile prin efectuarea analizei de risc, care este realizată pe baza unor indicatori de risc aprobați prin procedură internă la nivelul Oficiului. APADOR-CH consideră că acești indicatori trebuie să fie publici. În caz contrar, orice organizație ar putea fi etichetată arbitrar. Reprezentanții Oficiului au subliniat că vor lua în considerare includerea indicatorilor de risc în conținutul proiectului de ordin.
  • Articolul 2 al. 5 prevede că: „Oficiul publică pe pagina sa de internet tipurile de asociații și fundații identificate ca fiind vulnerabile la utilizarea abuzivă în scopul finanțării terorismului.” Sintagma „tipuri de asociații și fundații” nu există în legislație. Oficiul a fost de acord că această prevedere trebuie reformulată pentru a fi mai clar ce informații despre asociații vor fi publicate pe site-ul Oficiului;
  • Articolul 4 al. 1 folosește expresia „controale adecvate”. Termenul este vag și ar trebui explicat prin reguli concrete, să indice și caracteristicile pe care trebuie să le întrunească un control intern pentru a fi considerat adecvat;
  • Articolul 4 al. 2 prevede: „Consiliul director din cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor desemnează persoana responsabilă cu efectuarea de controale adecvate…” Obligația de a desemna o persoană responsabilă cu verificările interne este nerealistă pentru majoritatea ONG-urilor, care au personal redus și resurse financiare limitate. Propunerea APADOR-CH este ca această desemnare să fie opțională, nu obligatorie.
  • Articolul 4 al. 2 lit. e) prevede că „…persoana responsabilă cu efectuarea de controale adecvate… prezintă Consiliului director, lunar, un raport cu rezultatele controalelor adecvate…” – APADOR-CH consideră că raportarea lunară impusă este inutilă și consumatoare de resurse. Mai logic ar fi ca rapoarte să existe doar atunci când apar probleme reale.
Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite