Primele semnale pentru încheierea crizei politice. Consens PSD-PDL pentru Avocatul Poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Social-democratul Valer Dorneanu ar putea fi desemnat Avocatul Poporului   FOTO: Mediafax
Social-democratul Valer Dorneanu ar putea fi desemnat Avocatul Poporului   FOTO: Mediafax

PSD şi PDL ar putea ajunge, pentru prima dată în ultimele luni, la un consens. Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, a lăsat să se înţeleagă luni că puterea şi opoziţia ar fi ajuns la o înţelegere în privinţa viitorului Avocat al Poporului.

Luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a anunţat că Valer Dorneanu este propunerea social-democraţilor pentru Avocatul Poporului. 

Zgonea a a adăugat că Dorneanu este un om de o probitate profesională deosebită, este o personalitate şi a avut şi susţinerea din partea opoziţiei.

Valeriu Zgonea a precizat apoin că a avut o discuţie şi cu preşedintele PDL, Vasile Blaga, în privinţa Avocatului Poporului. 

"Am avut o discuţie cu preşedintele PDL şi l-am rugat ca, atunci când vrei să fii partener de încredere în dialog cu celelalte forţe politice, să nu le pui într-o situaţie sensibilă. Vă reamintesc că Avocatul Poporului a fost revocat din funcţie de cinci din cele şase grupuri parlamentare, venind cu aceeaşi propunere. Este o palmă pe obrazul celorlalte cinci grupuri politice şi o sfidare la adresa parlamentarilor. Domnul Blaga mi-a promis că va găsi o soluţie astfel încât lucrurile să fie pe varianta propusă de noi, adică un consens pentru o propunere la Avocatul Poporului", a adăugat Zgonea.

Parlamentul s-a reunit pe 3 iulie în sesiune extraordinară şi l-a revocat din funcţie pe Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, funcţia fiind preluată interimar de către Valer Dorneanu.

Revocarea lui Gheorghe Iancu a fost solicitată de USL pentru "încălcarea Constituţiei şi a legilor în vigoare". USL reproşa Avocatului Poporului, în cererea de revocare din funcţie, că a utilizat prerogativele constituţionale şi legale pentru a servi interesele politice ale PDL, că s-a pronunţat în mod repetat asupra unor probleme politice fără să fi fost sesizat, invocând inclusiv sesizarea în cazul ICR.

Pe 18 iulie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că liderii de grupuri au convenit ca noul Avocat al Poporului să fie numit prin consens al tuturor partidelor, însă acest lucru se va realiza în sesiunea parlamentară din toamnă.

Discuţia între liderii de grupuri a avut loc după ce Comisia Europeană a recomandat, în raportul privind MCV dat publicităţii în aceeaşi zi, numirea în funcţia de Avocat al Poporului a unei persoane care se bucură de sprijinul diferitelor partide, în cadrul unui proces transparent şi obiectiv, menit să asigure alegerea unui candidat cu o autoritate, o integritate şi o independenţă de necontestat.

Tot pe 18 iulie, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat numirea fostului Avocat al Poporului Gheorghe Iancu în funcţia de şef al Departamentului legislativ de la nivelul acestei Camere a Parlamentului.

Pe 20 august, prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda a declarat că PDL a decis să-l propună pe Gheorghe Iancu pentru Avocatul Poporului, arătând că această propunere este ca urmare a solicitării Comisiei Europene adresată partidelor de a găsi pe cale consensuală un nume pentru această instituţie.

UDMR îl susţine pe Eckstein Kovacs Peter pentru funcţia de Avocat al Poporului, a anunţat, sâmbătă, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, subliniind că numirea acestuia ar fi o soluţie bună şi echilibrată.

Cine este Valer Dorneanu

În vârstă de 68 de ani, Valer Dorneanu a fost până în iulie anul acesta (când a preluat ca interimar funcţia de preşedinte al instituţiei Avocatul Poporului) adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul armată, justiţie, poliţie, penitenciare.

Dorneanu a fost deputat PSD în perioada 2000-2008, iar in primul său mandat de parlamentar a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.

În perioada 1967-1974 Valer Dorneanu a fost procuror la procuraturile locale ale sectoarelor 5 şi 6 din municipiul Bucureşti. Apoi, a fost expert pe probleme de legislaţia muncii la UGSR şi din nou procuror la Direcţia Recursuri Extraordinare Civile din Procuratura Generală între anii 1980 - 1985. 

Între anii 1990-1992,  Dorneanu a fost consilier al Preşedintelui Romaniei pe probleme de legislaţie, iar din 1992 până în 1995 a fost ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Din '95 şi până în 2000 a fost Preşedintele Consiliului Legislativ.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Avocatului Poporului, Valer Dorneanu este absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, şi-a obtinut titlul de doctor în drept la Universitatea Bucureşti şi este profesor universitar la Facultatea de Drept a Universităţii Nicolae Titulescu - Bucureşti.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite