Preşedinţie: Klaus Iohannis nu este obligat să se prezinte la audieri în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis nu este obligat să se prezinte în faţa unei comisii parlamentare de anchetă, această obligativitate existând exclusiv pentru cei care „lucrează în zona Guvernului”. Dobrovolschi a subliniat şi faptul că viitoarea comisie de anchetă nu va putea cerceta o cauză aflată deja pe masa unei instanţe de judecată.

„Poate o comisie parlamentară de anchetă să invite orice persoană care lucrează în zona Guvernului sau a instituţiilor publice, însă dacă nu este vorba despre o astfel de persoană, această persoană vizată poate să primească invitaţia, dar poate să refuze participarea la o astfel de anchetă, fiind vorba de obligativitate doar în cazul care lucrează în zona Guvernului”, a precizat Mădălina Dobrovolschi întrebată dacă preşedintele Klaus Iohannis va merge la comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009.

Declaraţiile acesteia vin după ce joi, Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat că nu exclude posibilitatea chemării preşedintelui Iohannis la audierile comisiei parlamentare privind alegerile prezidenţiale din 2009. În acest context, Dragnea a spus chiar că regulamentul de funcţionare al comisiei va fi modificat, astfel încât preşedintele să nu poată refuza invitaţia şi că i se pare inadmisibil ca cineva să refuze să vină la o comisie de anchetă parlamentară.

„Mie mi se pare inadmisibil ca cineva din România să poată refuza să vină la o comisie de anchetă parlamentară. Vorbim de Parlament, care este instituţia supremă a democraţiei din statul român”, a declarat liderul social-democraţilor.

Tot privind comisia parlamentară de anchetă, purtătorul de cuvânt al preşedintelui a subliniat că în acest moment singura anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 este făcută de Parchetul General şi că o anchetă parlamentară nu poate să cerceteze o cauză, acţiune sau evenimente aflate deja în procedură judiciară.

„Este în acest moment o anchetă a Parchetului General, din acest punct de vedere este clar că Administraţia Prezidenţială nu ar avea alte comentarii de făcut. O anchetă parlamentară nu poate să cerceteze o cauză, acţiune sau evenimente aflate deja pe masa unei instanţe de judecată", a spus Dobrovolschi la Palatul Cotroceni.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite