Presedintele Consiliului Judetean Timis foloseste masina de serviciu pentru plimbari de placere in Ungaria
0Baronul pesedist Dan Ioan Sipos si-a inceput activitatea in noul an cu o declaratie sfidatoare pentru contribuabil: "Sunt demnitar de stat si pot sa ma duc cu masina de serviciu unde vreau". Totul a
Baronul pesedist Dan Ioan Sipos si-a inceput activitatea in noul an cu o declaratie sfidatoare pentru contribuabil: "Sunt demnitar de stat si pot sa ma duc cu masina de serviciu unde vreau". Totul a pornit de la informatiile publicate in presa, conform carora, in seara zilei de 29 decembrie, masina de serviciu a presedintelui Consiliului judetean, un Volkswagen Passat, cu nr. de inmatriculare TM-01-CJT, a fost vazuta in localitatea ungara Szeged, ruland cu viteza. Ulterior, masina a putut fi observata parcata pe marginea soselei spre Cenad, langa un restaurant. Baronul pesedist a recunoscut faptul ca nu era nici o intalnire oficiala in Ungaria la care sa participe in seara zilei de 29 decembrie, la ora 22, insa a afirmat ca a fost in interes de serviciu pana la punctul de vama Cenad. Dan Ioan Sipos nu s-a simtit raspunzator de faptul ca au fost cheltuiti in mod nejustificat bani publici pentru plimbarea sa privata in Ungaria: "Nu mi se pare o anomalie. Cand am fost cu microbuzul la Szeged sa iau masa cu ziaristii nu s-a scris nimic". Incercarea de a inchide gura presei nu a avut succes, deoarece intr-un final, extrem de iritat, Sipos a recunoscut ca el a fost cel care s-a aflat in seara respectiva in limuzina Consiliului judetean in Ungaria. Nu este pentru prima oara cand baronul pesedist sfideaza legea. La sfarsitul anului trecut, Dan Ioan Sipos a fost amendat de Primaria Timisoara pentru ca si-a construit ilegal un teren de tenis pe terenul inchiriat pentru gradina, insa a declarat cu nonsalanta ca nu va plati amenda si va ataca hotararea municipalitatii in instanta, deoarece se considera nevinovat.