Preşedintele Camerei îşi pune clasa politică în cap | adevarul.ro

Preşedintele Camerei îşi pune clasa politică în cap

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Răspunsul lui Bogdan Olteanu la acuzaţiile ambasadorului SUA au stârnit un val de reacţii din partea liderilor politici. Reacţia lui Olteanu a fost taxată şi de propriii colegi de partid.

Răspunsul lui Bogdan Olteanu la acuzaţiile ambasadorului SUA au stârnit un val de reacţii din partea liderilor politici. Reacţia lui Olteanu a fost taxată şi de propriii colegi de partid. Vicepreşedintele liberal Crin Antonescu a declarat că opinia preşedintelui Camerei reprezintă "un exces" de care se delimitează, mai ales că ea nu exprimă punctul de vedere al PNL.

Liderul liberal a mai spus că declaraţiile lui Bogdan Olteanu nu au fost diplomatice, cu atât mai mult cu cât decizia numirii unui ambasador aparţine oricum unui alt stat - în acest caz, SUA. Crin Antonescu a mai spus că unui ambasador nu i se poate interzice să comenteze anumite aspecte, întrucât astfel de aprecieri nu reprezintă o imixtiune în politica unui stat.

Partidele îl critică pe şeful Camerei

Liderul PLD, Theodor Stolojan, a cerut demisia de urgenţă a preşedintelui Camerei. "De la Nicolae Ceauşescu şi până la Bogdan Olteanu, nu am mai avut un oficial de înalt nivel al României care să atace SUA într-o asemenea manieră", se arată într-un comunicat al liberal-democraţilor, semnat de Stolojan.

Preşedintele PIN, Cozmin Guşă, cere Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să adopte de urgenţă o poziţie prin care delimiteze poziţia forului legislativ de cea exprimată de Bogdan Olteanu în legătură cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman. O poziţie similară au adoptat şi democraţii. Vicepreşedintele PD Radu Berceanu a afirmat că Bogdan Olteanu "se bagă singur în seamă", pentru că nu are mandat din partea Camerei Deputaţilor.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, îi acuză pe liberali de faptul că distrug politica externă a României. Geoană consideră regretabil faptul că liberalii Bogdan Olteanu şi Adrian Cioroianu distrug politica externă a României şi apreciază că PNL s-a transformat într-un club de şcolari teribilişti care fac zdrenţe relaţiile cu UE şi cu SUA.

Andon şi Bolcaş, împotriva lui Taubman

Preşedintele Comisiei juridice, Sergiu Andon (PC), a declarat, ieri, că afirmaţiile lui Nicholas Taubman despre parlament sunt un "amestec incalificabil în activitatea unei înalte instituţii a statului român", iar concluziile sunt greşite, "bazate pe informaţii greşite şi pe o părere subiectivă". Pe de altă parte, vicepreşedintele PRM Lucian Bolcaş este de părere că un ambasador nu are menirea să facă aprecieri la adresa parlamentului şi a legislaţiei. "Ca să-ţi respecţi rangul diplomatic, trebuie să te comporţi conform uzanţelor diplomatice", a spus Bolcaş.

Ambasada britanică, de acord cu SUA

Ambasada Marii Britanii împărtăşeşte îngrijorarea Guvernului SUA în legătură cu amendamentele la Codul Penal şi cel de Procedură Penală şi avertizează asupra riscurilor adoptării lor, se arată într-un comunicat de presă.

"Împărtăşim îngrijorarea Guvernului SUA că, în cazul în care sunt aprobate în forma actuală, amendamentele propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală ar putea diminua capacitatea autorităţilor române de a investiga şi urmări în justiţie persoanele suspectate într-o gamă largă de infracţiuni grave, şi eficienţa cooperării dintre Marea Britanie şi România împotriva fenomenului infracţional", se menţionează în document.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite