Premierul Marcel Ciolacu îl atacă pe Iohannis: „Vi s-a părut că a fost independent, apolitic?”

0
Publicat:

Marcel Ciolacu l-a atacat vineri pe președintele Klaus Iohannis, pe care l-a criticat pentru implicarea în campaniile electorale ale PNL și pentru că l-a atacat pe el, dar și PSD, potrivit G4Media.

Marcel Ciolacu. FOTO gov.ro
Marcel Ciolacu. FOTO gov.ro

La o întrebare legată de tandemul Iohannis – Ciucă la summitul NATO, premierul a răspuns:

„Vi s-a părut că timp de zece ani ani dl președinte a fost un președinte independent, apolitic, că nu s-a implicat în campaniile electorale alături de PNL? Dl Iohannis nu s-a implicat în campaniile PNL? Dl Iohannis nu a atacat PSD și implicit pe mine personal? Aveți alte așteptări pe sfârșit de mandat? Eu nu am”.

Marcel Ciolacu a primit o întrebare și cu privire la faptul că președintele PNL Nicolae Ciucă a fost luat de președintele Iohannis în delegație la Summitul NATO de la Wahington.

„Pe mine m-a luat mama de mână la 7 ani și m-a dus la școală”, a spus prim-ministrul.

„Să vă aduc aminte cum se guverna cu PNL și USR, câte tâmpenii au făcut”

Afirmațiile au fost făcute la scurt timp după ce liderul PSD anunțase că a făcut o înțelegere cu Nicolae Ciucă, președintele PNL, potrivit căreia miniștrii guvernului să nu se atace.

„Am făcut o regulă cu președintele PNL: miniștrii să nu atace celălalt partid. Ținem guvernul. Să vă aduc aminte cum se guverna cu PNL și USR, câte tâmpenii au făcut în 8 luni de guvernare?”, explicase Ciolacu.

Declarațiile au fost făcute o conferință de presă a partidului la care a anunțat deciziile luate de Consiliul Politic Naţional.

Marcel Ciolacu a mai anunțat că PSD va organiza pe 24 august un congres la care își va alege noua conducere şi îşi va desemna candidatul la alegerile prezidenţiale, potrivit G4Media.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite