Video Premierul Ilie Bolojan, prezent la inaugurarea unei creșe finanțată prin PNRR
0Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, la inaugurarea unei creșe în municipiul Suceava, că investiția se ridică la 20,5 de milioane de lei și a fost finanțată prin PNRR.

Prim-ministrul Ilie Bolojan a participat vineri la inaugurarea unei creșe în municipiul Suceava, investiție în valoare de 20,5 milioane de lei, realizată cu finanțare PNRR.
„Am inaugurat astăzi creșa cu numărul 66 din Programul național, finanțată prin fonduri europene. Mă bucur că acest cartier al Sucevei va avea din toamnă o creșă funcțională, care, prin cele 110 locuri pe care le oferă copiilor, va fi un sprijin pentru tinerele familii. Mulțumesc instituțiilor care au pregătit și au contribuit la finalizarea acestei investiții”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.
Investiția de la Suceava se ridică la 20,5 de milioane de lei şi a fost finanțată prin PNRR.Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, această unitate de educație timpurie are o capacitate de 11 grupe, respectiv 110 copii şi o suprafață construită de aproximativ 2.409 metri pătrați.
Clădirea este organizată în trei nuclee funcţionale: zona administrativă, zona destinată copiilor şi zona spaţiilor tehnico-gospodăreşti.
Copiii vor beneficia de 11 dormitoare, 6 camere de joacă prevăzute cu vestiar şi grupuri sanitare, spaţii pentru servirea mesei şi cabinet medical, precum şi spaţii de joacă. De asemenea, sunt amenajate spaţii administrative esenţiale. Clădirea este configurată pentru accesul şi utilizarea acesteia de către persoanele cu dizabilităţi şi respectă standardele nZEB (near-Zero Energy Building), fiind eficientă energetic şi prietenoasă cu mediul.
La nivel național, prin programul derulat de Ministerul Dezvoltării au fost finalizate 66 de unități pentru antepreşcolari şi 4.180 de locuri nou create pentru copiii din întreaga țară.
„În același timp, este important de subliniat faptul că printr-un efort instituțional coordonat, din anul 2022 s-a luat decizia preluării la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației a cheltuielilor de funcționare a creșelor, iar ocuparea posturilor necesare se realizează în baza deciziilor aprobate la nivel guvernamental, pentru a asigura personal calificat şi servicii de calitate”, a menționat Guvernul.























































