Ponta: Ar trebui să merg împreună cu Băsescu la Bruxelles ca să discutăm despre fondurile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta a declarat, duminică seara, că ar trebui ca împreună cu Traian Băsescu să meargă la Bruxelles ca să discute cu comisarii europeni despre "marea problemă" a acestei toamne, şi anume decizia CE privind fondurile europene.

"Marea problemă a acestei toamne este decizia pe care CE o va lua în legătură cu ceea ce s-a descoperit referitor la fondurile europene în perioada 2009-2011. S-au făcut auditurile până în noiembrie 2011 şi este foarte posibil ca acum să primim nişte sancţiuni", a spus el, la Realitatea Tv.

El a mai precizat că trebuie depuse eforturi pentru evitarea impunerii de sancţiuni.

"Aici iar cred că domnul preşedinte Băsescu cu mine, dincolo de ceea ce ne desparte în bătălia internă, ar trebuie să mergem, eventual împreună, la comisarii europeni, la preşedintele Barroso şi să spunem «domne am înţeles că în 2009, 2010, 2011 au fost nişte grave neregularităţi. Odată cu venirea domnnului Orban anul trecut, aceste neregularităţi au fost îndreptate pentru viitor, pentru 2012. dar nu am mai putut să le îndreptăm pentru trecut»", a susţinut premierul.

Întrebat de moderatorul emisiunii în ce pot consta aceste sancţiuni, Ponta a spus că "pot fi corecţii, pot fi corecţii financiare, pot fi întreruperi, pot fi suspendări, pot fi tot felul de sancţiuni".

Primul ministru a mai spus că de când s-a întors Traian Băsescu la Cotroceni nu a apucat să vorbească cu el, dar, "oricând va fi vorba" despre un asemenea subiect precum fondurile europene, el va fi deschis să discute.

"Iată un punct în care ar trebui să terminăm cu poveştile astea cu lovitura de stat (...) şi ar trebui să terminăm, gata, s-a terminat referendumul. Nu am avut ocazia până astăzi (n.r. - să vorbească cu Traian Băsescu). Oricând va fi vorba de discutat aşa ceva, voi discuta", a conchis Victor Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite