PDL-UDMR, probleme grave în căsnicie

0
0

Ruperea protocolului la Cluj-Napoca şi demisia ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, i-au pus pe jar pe democrat-liberali şi pe liderii Uniunii.Regionalizarea, statutul minorităţilor şi măsurile de austeritate sunt  alte teme care au făcut ca relaţia PDL-UDMR să dea în clocot.

La Cluj-Napoca, „ultima picătură" a venit dintr-o piaţă volantă. Nemulţumiţi că nu au fost consultaţi în legătură cu deschiderea acesteia în Piaţa Unirii, liderii UDMR au anunţat sâmbătă ruperea protocolului cu PDL. „A fost ultima picătură, după amplasarea plăcuţei cu un citat din Iorga pe statuia lui Matei Corvin, după desfăşurarea unui festival de muzică în urma căruia spaţiul verde al Bisericii Sfântul Mihail a fost transformat în toaletă publică şi alte asemenea decizii în care nu am fost consultaţi", a înşirat nemulţumirile preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras.

„Ruptura" de la Cluj va fi discutată astăzi în şedinţa coaliţiei, care va aborda şi alt subiect „dureros" pentru UDMR: regionalizarea. Potrivit deputatului democrat-liberal Sulfina Barbu în cadrul reuniunii de astăzi vor fi discutate soluţiile comisiei înfiinţate în coaliţie pentru depăşirea dezacordului existent între PDL şi UDMR în privinţa „redesenării" hărţii României, urmând ca regionalizarea să fie aplicată după alegerile din 2012. Până în prezent, viziunea PDL privind reîmpărţirea administrativă, susţinută puternic şi de şeful statului, a fost tratată cu refuz categoric de UDMR.

Cazurile Borbely şi Cseke

De declinarea „ofertei prezidenţiale" - opt judeţe mari plus Harghita şi Covasna - unii lideri ai Uniunii au legat cazul ministrului Laszlo Borbely, suspectat de trafic de influenţă. „O presiune politică pornită după refuzul privind reorganizarea" sau „dovada că s-a deschis sezonul de pescuit şi vânătoare la lideri UDMR" au fost pentru deputatul Uniunii Petru Lakatos substraturile cazului ministrului Mediului. La finalul săptămânii trecute, alt ministru al Uniunii a fost în centrul atenţiei: Cseke Attila, care a demisionat de la Sănătate, nemulţumit de banii alocaţi la rectificarea bugetară şi invocând probleme cu Finanţele şi cu Casa de Sănătate, ambele instituţii conduse de democrat-liberali.

De altfel, măsurile economice luate de Guvernul din care şi ei fac parte au fost de multe ori contestate de reprezentanţii Uniunii. Spre exemplu, ei nu au fost de acord cu reducerea cu 15% a tuturor pensiilor, propunând o soluţie progresivă de ajustare, care să pună la adăpost pensiile mici. Un cunoscut adversar al relaţiei cu PDL, senatorul UDMR Gyorgy Frunda, aducea în discuţie în urmă cu aproximativ un an şi posibilitatea ieşirii de la guvernare în cazul în care salariile nu vor creşte în 2011.

Ameninţări cu „divorţul"

Acesta nu a fost însă singurul prilej pentru Uniune să ameninţe cu „divorţul". Şi după ce iniţiativa deputatului independent Mircia Giurgiu, care elimină din Legea educaţiei obligativitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor, a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, liderii UDMR au luat foc. Ei au spus că, în cazul în care această propunere va trece şi de Senat, Uniunea este dispusă să iasă de la guvernare. „Scântei" au ieşit şi după ce statutul minorităţilor a rămas peste vară la Camera Deputaţilor, deşi în protocolul semnat de formaţiunile din coaliţie, proiectul ar fi trebuit să fie finalizat până la sfârşitul sesiunii parlamentare.

Tensiune a creat în relaţia dintre cele două formaţiuni şi actualul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu. În aprilie, înainte de a pleca de la Cotroceni, fostul consilier prezidenţial a declarat că UDMR este o formaţiune „tolerată", dar pe care nimeni nu are interesul să o distrugă, fiind „un partener comod de guvernare", însă cu un potenţial limitat acum şi în scădere pe termen lung. La învestirea lui Lăzăroiu în funcţia de ministru al Muncii, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus că l-a iertat pentru „greşeala" ce va avea grijă să nu se mai
repete.

"Cei din Cluj-Napoca vor avea înţelepciunea şi echilibrul necesar să găsească soluţii, pentru că întotdeauna cu echilibru şi înţelegere se găsesc soluţii la probleme!''
Emil Boc preşedintele PDL

Înlocuitor pentru Cseke

Deputatul UDMR Derzsi Akos a declarat că a fost propus, neoficial, în cadrul Uniunii pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, însă, în cazul în care propunerea va deveni oficială, este tentat să decline oferta.

Comentarii: „Liderii UDMR nu se lasă şantajaţi cu una-cu două!"

Zoe Petre, analist politic

„Este o presiune care creşte între cele două formaţiuni, iar regionalizarea, cazul Laszlo Borbely şi demisia lui Cseke Attila sunt cele mai importante verigi ale acestui lanţ care i-a adus aici. Ruptura de la Culj dovedeşte însă că liderii UDMR nu se lasă şantajaţi cu una -cu două, ci recurg la acţiuni prin care să le arate partenerilor de guvernare şi lui Traian Băsescu ce cuvânt important au de spus. Strategia lor depinde însă de răspunsul PDL, rămâne de văzut dacă Guvernul le mai face vreo concesie, dacă şeful statului se va purta mai graţios cu ei. Cred că vor urma zile şi mai tensionate!"

image
Politică


Ultimele știri
Cele mai citite