Partidele nu se înrolează sub flamura PC
Niciunul dintre partidele din coaliţia de guvernământ nu a răspuns pozitiv la anunţul PC, o reacţie similară având şi formaţiunile din Opoziţie. Ministrul democrat al muncii, Gheorghe
Niciunul dintre partidele din coaliţia de guvernământ nu a răspuns pozitiv la anunţul PC, o reacţie similară având şi formaţiunile din Opoziţie.
Ministrul democrat al muncii, Gheorghe Barbu, consideră că atacurile conservatorilor nu pot să dezintegreze PD şi îi sfătuieşte pe aceştia să se preocupe de creşterea în sondaje, în cazul în care mai doresc parteneriate cu alte partide pentru o altă guvernare. Liberalii au respins orice colaborare cu PC, dacă aceasta ar însemna să-i scoată din Alianţa D.A. "Orice iniţiativă care are în vedere o posibilă guvernare care să facă distincţie între PNL şi PD, solicitând partidului nostru o formulă în afara Alianţei, nu se poate realiza", a declarat purtătorul de cuvânt al liberalilor, Varujan Vosganian.
UDMR nu se va alia nici cu PC, nici cu liberalii şi nici cu PD pentru izolarea sau scoaterea vreuneia dintre formaţiunile politice din coaliţia de guvernare, a declarat deputatul Kelemen Hunor, preşedintele Consiliului de Coordonare al Uniunii.
Prim-vicepreşedintele PRM, Lucian Bolcaş, a declarat că ideea de izolare a PD-ului este "puţin exagerată în peisajul unei vieţi politice democratice, pentru care PRM militează". El nu a dat şanse de reuşită unei astfel de iniţiative, considerând că dacă politica unui partid este greşită, ea trebuie respinsă "prin argumente, prin vot".
PSD nu va face nicio alianţă cu niciun partid aflat acum la guvernare, a anunţat purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Cristian Diaconescu. "Declaraţia preşedintelui PC, Dan Voiculescu, şi acuzele la adresa PD reprezintă o poziţionare politică a PC care rezultă din analizele lor. Analizele noastre pot fi diferite. Hotărârea PSD este de a nu participa la nicio alianţă, la nicio guvernare, până când nu vom avea alegeri anticipate. După aceea, vom mai vedea", a declarat Diaconescu.





















































