Palatul Cotroceni, iluminat în roz cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva cancerului la sân
0Palatul Cotroceni, sediul Administraţiei Prezidenţiale, a fost iluminat în roz sâmbătă seară, pentru a marca Ziua Internaţională de Luptă împotriva cancerului la sân. Preşedintele Klaus Iohannis a publicat pe contul său de Facebook o imagine cu clădirea, alături de un mesaj referitor la conştientizarea pericolului ridicat de această maladie.
„Anual, peste 6.000 de noi cazuri de cancer la sân sunt înregistrate în ţara noastră. Această boală necruţătoare înseamnă o luptă grea, traumatizantă, pe care femeile afectate nu o pot duce singure. Cu toţii avem datoria de a face tot ce ţine de noi pentru a le sprijini în această bătălie pentru viaţă. Cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva cancerului la sân, Administraţia Prezidenţială a iluminat în roz Palatul Cotroceni, alăturându-se astfel campaniei de conştientizare asupra acestei boli, cu scopul de a întări şi mai mult importanţa prevenţiei şi a educaţiei pentru sănătate.“, a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.
Sâmbătă seară, a fost iluminat în roz şi Muzeul Naţional de Artă al României, din Piaţa Revoluţiei din Capitală.