„O scrisoare pierdută“ l-a scăpat pe Silaghi de ancheta DNA, chiar şi în Parlamentul European. Macovei îl acuză pe Schulz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul Monica Macovei îl acuză pe fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, că ar fi blocat investigaţia penală în cazul fostului europarlamentar Ovidiu Silaghi, întrucât nu a anunţat la timp plenul cu privire la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Oficialii europeni, pe de altă parte, dau vina pe neatenţie şi vorbesc despre o eroare administrativă.

„Am primit de la cabinetul liderului Grupului S&D, Martin Schulz, pe 25 iunie, confirmarea că, în calitate de preşedinte al Parlamentului European, nu a adus la cunoştinţa Plenului solicitarea DNA de ridicare a imunităţii fostului europarlamentar român Ovidiu Silaghi“, scrie Macovei pe blogul personal, după ce i-a cerut, la 22 iunie, lui Schulz să demisioneze din Parlamentul European, din acelaşi motiv.

Schulz a replicat, printr-un comunicat de presă al PE transmis la începutul acestei săptămâni, că a transmis dosarul lui Silaghi către comisia competentă în decurs de câteva săptămâni.

Oficialii europeni au declarat că scrisoarea lui Schulz, transmisă către comisia juridică a PE, a fost rătăcită şi dau vina pe o eroare administrativă. Potrivit procedurilor parlamentare, solicitarea de ridicare a imunităţii unui europarlamentar trebuie anunţată în plenul PE şi înaintată comisiei competente. Potrivit site-ului „Eu Observer“, Schulz a susţinut că a transmis scrisoarea în februarie, după ce DNA a cerut, în decembrie, ridicarea imunităţii lui Ovidiu Silaghi, devenit europarlamentar în luna septembrie a anului trecut.

Scrisoarea lui Schulz a fost adresată preşedintelui comisiei  JURI a PE, Klaus Heiner-Lehne, care a predat, însă, şefia forului în luna februarie.

Oficialii europeni susţin că scrisoarea lui Schulz i-a fost transmisă lui Lehne, însă  la biroul său personal, nu la cel în care îşi avea sediul preşedintele comisiei, iar până ce eroarea a fost descoperită, Parlamentul European şi-a încheiat activitatea.

Ovidiu Silaghi este, în prezent, ales în Parlamentul României, la alegerile parţiale din 25 mai şi beneficiază, în continuare, de imunitate.

Citeşte şi:

Macovei îi cere lui Schulz să-şi dea demisia din PE. „A ignorat cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Silaghi“

Europarlamentarul PDL, Monica Macovei, îi cere lui Martin Schulz să demisioneze din Parlamentul European, acuzându-l că a blocat cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului europarlamentar român Ovidiu Silaghi, suspectat de fapte de corupţie.

Problemele politicienilor sătmăreni cu legea. Dosarele în care sunt cercetaţi

O serie de politicieni din Satu Mare aşteaptă decizia instanţelor în dosarele în care sunt cercetaţi. Cel mai "greu" dosar care aşteaptă o soluţionare este cel al deputatului Ovidiu Silaghi, cercetat pentru trafic de influenţă şi dare de mită.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite