O nouă încercare eşuată de a vota noul şef al TVR: De două ori paritate. PSD nu vrea să renunţe la controlul asupra TVR şi blochează numirea unui nou director

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, convocat pentru miercuri, a fost amânat pentru că membrii Consiliului de Admnistraţie al TVR nu au reuşit să propună un nume pentru funcţia de preşedinte-director general al televiziunii publice. În urma votului a rezultat, de două ori, paritate, situaţie ce face practic imposibilă numirea unui nou şef al TVR.

UPDATE Şedinţa de plen comun a Parlamentului a fost suspendată. „În urma discuţiilor cu liderii de grupuri parlamentare, suspend şedinţa de astăzi. Consiliul de Administraţie al televiziunii nu a ajuns la o propunere legală pe care să o înainteze Comisiilor pentru cultură din Senat şi din Camera Deputaţilor. Având în vedere că era singurul punct al ordinii de zi, declar şedinţa închisă”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

UPDATE Decizia privind şefia TVR a fost amânată pentru săptămâna viitoare, după ce membrii Consiliului de Administraţie nu au reuşit să voteze o propunere pentru şefia TVR. „Până nu există o majoritatea în CA, comisiile nu pot lua o decizie. Se vede clar că există un blocaj politic. Politicul nu trebuie să se mai amestece", a spus liberalul Ştirbu, preşedintele Comisiei de cultură din Camera deputaţilor.

UPDATE Votul a fost reluat, însă a rezultat acelaşi scor de şase la şase între Monica Ghiurco (propunerea angajaţilor TVR) şi Doina Gradea, susţinută de PSD. Membrii CA au cerut Comisiilor de Cultură să găsească o soluţie legală în această situaţie.

UPDATE  Membrii Consiliului de Administraţie nu au reuşit să desemneze preşedintele-director general al TVR, cei doi candidaţi, Radu Carp, reprezentantul PNL şi Doina Gradea, numită de PSD, întrunind, fiecare, câte şase voturi. Reprezentantul UDMR, care ar putea înclina balanţa într-un sens sau în altul, lipseşte.

Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, Consiliul de Administraţie al SRTv urmează să desemneze miercuri dimineaţă, la ora 8,00, o nouă persoană pentru funcţia de preşedinte-director general al SRTv.

Comisiile reunite de cultură se vor reuni la ora 9,00 pentru audierea persoanei propuse şi pentru a redacta un raport, ulterior urmând un vot secret cu bile în plenul reunit. 

Parlamentul a respins, marţi, propunerea de numire a lui George Orbean la şefia TVR. Decizia a fost luată cu 206 voturi „împotrivă“ şi 185 „pentru“.

„Trebuie o formulă negociată politic“

 „Mă aşteptam la ce s-a întâmplat azi având în vedere modul în care a decurs toată procedura, încă de la nominalizare şi până în ziua de astăzi. A fost un vot care se putea termina în oricare dintre variante. Semnul a apărut în momentul în care au început audierile. A fost foarte evident după modul cum au decurs audierile. S-a văzut în ce direcţie se îndreaptă votul şi lucrurile care s-a spus în audieri şi după audieri. Duceau la concluzia că este un război pe viaţă şi pe moarte pentru TVR“, a declarat pentru „Adevărul“ George Orbean. 

   

Propunerea CA al SRTv a comentat şi situaţia în care ar ajunge să fie în urma unui nou vot în CA al SRTv propunerea acestei instituţii pentru preluarea funcţiei de preşedinte-director gneral. „Eu cred că trebuie blocată varianta asta. Deja a fost prea mult ceea ce a fost. Am pornit de la principiul că avem o televiziune cu o datorie de 170 de milioane la sfârşitul unei perioade de interimat de şapte luni de zile, după încă o perioadă de interimat acum doi ani de zile. Suntem speriaţi să nu dăm televiziunea pe mâinile unui incompetent. Eu cred că e o scenă dintr-un film de comedie. O glumă. Repet. Eu sper că nu (n.r.-fiu propus). Nu aş vrea să trec iar prin asta. Cred că pentru binele televiziunii şi pentru ideea de bun simţ ar trebui să se găsească o formulă negociată de dinainte. Trebuie o formulă negociată politic şi rezolvată situaţia. Dincolo de luptele pe viaţă şi pe moarte urmează un detaliu: rezolvarea problemei de la TVR care e mult mai complicată decât pare.“, a adăugat Orbean. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite