Nou purtător de cuvânt la CNSAS
Cazimir Ionescu, membru al Colegiului CNSAS, a anunţat ieri că nu va mai face pe purtătorul de cuvânt al instituţiei. Deşi CNSAS desemnase prin concurs, încă de acum două luni, pe
Cazimir Ionescu, membru al Colegiului CNSAS, a anunţat ieri că nu va mai face pe purtătorul de cuvânt al instituţiei. Deşi CNSAS desemnase prin concurs, încă de acum două luni, pe funcţionara Carmen Popescu pentru acest post, în fapt, Ionescu a fost cel care a exercitat aceste atribuţii. "Eu am propus şi am spus că este neavenit ca un membru al Colegiului să fie purtător de cuvânt", s-a apărat el. Noua măsură face parte din strategia de "silenzio stampa" pe care conducerea CNSAS a convenit să o aplice printr-un regulament intern de securizare a informaţiilor.





















































