Nicolae Ciucă: Nu vrem să modificăm sistemul de taxare a companiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciucă FOTO Guvernul României
Nicolae Ciucă FOTO Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a rămas ferm pe poziţii în susţinerea cotei unice şi a precizat că PNL şi Guvernul nu vor să modifice sistemul de taxare a companiilor prin impunerea, de exemplu, a taxei de solidaritate.

Întrebat dacă PNL şi Guvenrul iau până la urmă în calcul renunţarea la cota unică, premierul a precizat: „Cota unică trebuie aplicată aşa cum a fost ea stabilită iniţial (...) Am discutat cu reprezentanţii Consiliului Fiscal. Am vorbit să facem în aşa fel încât cota unică să fie unică”. 

„De asemenea, Nicolae Ciucă a negat faptul că ar avea loc o taxare mai mare a companiilor. „Nu este vorba de modificare a taxelor la companii. Tocmai am discutat şi afirmat că în acest moment în care am văzut că măsurile economice au menţinut echilibrul economic şi a dus la creştere substanţială faţă de trimestrul precedent şi perioada similară a anului trecut, nu cred că ar fi o bună practică a Guvernului să modificăm sistemul de taxare a companiilor. Specialiştii lucrează şi când vom avea o decizie o vom prezenta public”

Referitor la taxa de solidaritate, Ciucă a fost întrebat insistent dacă exclude sau nu o asemenea măsură: „Luăm o decizie în Coaliţie şi vom comunica”, a fost răspunsul laconic al premierului. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite