Mureşan: Vizita lui Iohannis la Bruxelles este de curtoazie la început de mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan a declarat, într-un interviu pentru caleaeuropeana.ro, că vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Bruxelles, joi şi vineri, este o vizită de curtoazie şi de prezentare la început de mandat.

„Vizita nu este legată de Consiliul European. (…) Este o vizită de curtoazie, de prezentare, normală pentru orice fel de şef de stat sau de guvern din Uniunea Europeană la început de mandat. Iohannis nu e nici mai presus, nici mai prejos de oricare alt şef de stat sau de guvern care tocmai a fost ales şi care vrea să se cunoască cu liderii europeni de la Bruxelles“, a afirmat Mureşan.

Întrebat cât de important este faptul că şeful statului vorbeşte bine limba germană, în contextul întâlnirii cu şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, şi cu cel al Consiliului European, Donald Tusk, Mureşan a răspuns că acest „avantaj“ al lui Iohannis a fost exagerat în spaţiul public. 

„Asta îl ajută în contactul direct cu cancelarul Merkel, cu cancelarul Austriei şi poate cu câţiva alţi oficiali. Mai importantă este credibilitatea politică de care se bucură în rândul liderilor europeni. Ştim cu toţii, cancelarul Angela Merkel a lucrat excelent şi strâns cu preşedintele Băsescu, deşi acesta nu vorbea limba germană, tocmai pentru că era un partener de încredere.  Este mai important ca Merkel să aibă încredere în preşedintele României, decât să vorbească aceeaşi limbă cu el“, a mai precizat europarlamentarul.

În cadrul aceluiaşi interviu, europarlamentarul Siegfried Mureşan i-a dat şefului statului câteva sfaturi privind abordările din Consiliul European. 

„În primul rând să-şi respecte întotdeauna angajamentele. Toate, fără nicio excepţie. Evident, are obligaţia de a vedea că interesul României este mereu apărat în orice situaţie, dar trebuie să acţioneze în spirit european. (….) Sper ca într-o zi să poată face mai mult, aşa cum a făcut şi preşedintele Băsescu: să îndrăznească să propună soluţii noi, să vină cu idei noi fiindcă atunci când rezultatul nu este decât un compromis, toţi pierd un pic. Atunci când rezultatul vine pe baza unei idei noi, pe baza unei idei inovatoare, toţi câştigă un pic. Voi urmări dacă are idei noi care să ducă Europa înainte“, a conchis Mureşan.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite