Mureșan: În Austria au intrat oameni ilegal, nu în România. Ei să-și securizeze frontierele

0
0

Eurodeputatul Siegfried Mureșan critică poziționarea Austriei pe tema aderării României la Schengen, Viena pronunțându-se clar împotriva extinderii.

Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL FOTO Arhivă
Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL FOTO Arhivă

Austria are 100.000 de solicitări de azil. Nu România. În Austria au intrat oameni ilegal, nu în România.  Austria trebuie să își securizeze mai bine frontiera. A noastră este bine securizată”, scrie vicepreședintele Partidului Popular European (din care PNL face parte la nivel european). 

Începem o zi importantă pentru RomâniaReuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne în cadrul căreia se va discuta aderarea României la spațiul Schengen va începe în curând.România îndeplineşte toate condiţiile de aderare. România a demonstrat că poate securiza granițele externe. Aderarea noastră este în interesul întregii Uniuni Europene, întregului spațiu Schengen. Aderarea noastră face spațiul Schengen mai sigur.România continuă discuțiile cu toți partenerii folosind toate canalele pe care le avem, toate mijloacele politice și diplomatice, pentru a ajunge la o soluţie pozitivă pentru România”, a mai punctat Siegfried Mureșan.

Vom sprijini toate soluţiile europene la criza migraţiei, dar vom fi foarte clari, foarte fermi, în a spune că nu acceptăm ca România să devină victimă colaterală a problemelor politice interne din Austria”, a mai afirmat Mureșan.  

Vicepreședinte al Comisiei, sprijin pentru România

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, înaintea reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne, a avut o poziție favorabilă la adresa României.

„Croația, Bulgaria și România sunt pregătite din punct de vedere tehnic să adere la Schengen. Au făcut tot ceea ce noi le-am cerut. Au făcut chiar mai mult decât le-am cerut noi să facă. Au bifat toate cerințele și sunt pregătite. Cele câteva ezitări care mai există sunt politice și subminează două chestiuni foarte clare: extinderea spațiului Schengen ne face mai puternici, nu mai slabi. În al doilea rând, extinderea spațiului Schengen înseamnă controale mai multe și mai bune, nu mai slabe. Sper că bunul simț și mințile deschise să câștige și să avem o decizie dacă nu astăzi, atunci în câteva zile”, a precizat Schinas. 

Germania și Franța, pentru extindere

Germania susţine aderarea Bulgariei, a Croaţiei şi a României la spaţiul Schengen, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul de interne german Nancy Faeser la sosirea la reuniunea Consiliului Justiţiei şi Afaceri Interne al UE, care se va pronunţa asupra extinderii spaţiului european de liberă circulaţie, informează Reuters.

Nu pot înţelege poziţia Austriei în această privinţă. Ştiu că Austria are mari dezbateri interne pe această chestiune”, le-a declarat Faeser jurnaliştilor înaintea reuniunii cu omologii săi din Uniunea Europeană. Ea a adăugat: „Noi vom sprijini Croaţia, România şi Bulgaria, pe toate trei''.

La rândul său, ministrul de interne francez Gerald Darmanin s-a pronunţat în favoarea intrării în Schengen a Croaţiei, României şi Bulgariei.

Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a anunțat joi că va vota împotriva extinderii spațiului Schengen pentru a include România și Bulgaria, în cadrul unei întâlniri cu omologii săi de la Bruxelles, blocând astfel intrarea acestor două țări în spațiul de liberă circulație, transmite agenția AFP.

Votul ar urma să fie dat în jurul orei 13.30, când încep lucrările formale ale Consiliului Justiție și Afaceri Interne, în prima parte a zilei fiind discuțiile informale.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri