MRU: Premierul şi ministrul de Finanţe trebuie să fie audiaţi în Parlament pe tema bugetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu
Mihai Răzvan Ungureanu

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, astăzi, că este necesară audierea în Parlament, în comisii şi în plen, a premierului şi ministrului de Finanţe, pentru ca aceştia să dea detalii despre starea bugetului ţării, notează Mediafax.

"Este absolut incredibil ce a declarat premierul Ponta, credem că este necesară o audiere de urgenţă în Parlament, în faţa Comisiilor de buget-finanţe şi apoi în Plen în care premierul şi ministrul de Finanţe să detalieze starea bugetului ţării, motivele pentru care nici până acum nu avem un proiect de lege al bugetului pe 2013, lucru aflat împotriva legii. La capătul acestei situaţii trebuie să se afle demisia întregului Cabinet", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a arătat că, potrivit legii, atunci când se face o rectificare bugetară, Cabinetul trebuie să se asigure că are resurse financiare pentru tot anul.

"Or premierul Ponta a făcut rectificare bugetară şi ne anunţă că în noiembrie nu mai are bani. În aprilie, Guvernul Ungureanu se angaja la o rectificare bugetară prin care propunea menţinerea deficitului pentru anul în curs, în limita 1,9 procente din PIB, creşterea salariilor administraţiei publice cu 15 procente începând cu luna iulie, menţinerea investiţiilor de capital prin bugetul de stat şi asigura cofinanţarea pentru atragerea de fonduri structurale în cuantum de 6 miliarde de euro. În august, Guvernul Ponta efectuează o rectificare bugetară prin care măreşte deficitul de la 1,9 la 2,25% din PIB, ca să aibă mai mulţi bani de cheltuit, creşte salariile cu doar opt procente şi promite o creştere de şapte procente pentru luna decembrie, care ar avea impact în 2013. Şi mai mult, scoate 1,6 miliarde de lei de la cheltuieli de capital, în special de la cofinanţarea pe fonduri structurale. Investiţiile de capital sunt principala componentă a creşterii economice. Guvernul Ponta taie 1,6 milioane de lei de la cheltuieli de capital", a explicat Mihai Răzvan Ungureanu.

În opinia fostulu premier "Guvernul Ponta cheltuieşte enorm" şi nu se ştie unde se duc banii.

"Altfel spus, Guvernul Ponta cheltuieşte enorm, nu ştim unde se duc banii, dacă nu în măsuri populiste fără niciun impact economic imediat şi în buzunarele clientelei politice, necosotind faptul că anul 2013 va fi şi mai dificil din punct de vedere financiar pe seama incompetenţei guralive a guvernului Ponta", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Premierul Victor Ponta a afirmat că prioritatea actuală a Guvernului este identificarea fondurilor pentru funcţionarea spitalelor, plata unei părţi din pensii şi activitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor, deoarece construcţia bugetară nu prevede nicio resursă pentru ultimele 45 de zile ale anului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite