Mizele agitației create de AUR: alegerile din 2024 și menținerea electoratului câștigat în pandemie | ANALIZĂ

0
Publicat:

Aflați într-o perioadă în care influența partidului pe teme de actualitate, precum reforma bugetară sau cea fiscală, este foarte redusă, AUR încearcă să țină electoratul captiv activ, revigorând un subiect intrat într-un con de umbră: vaccinarea.

FOTO Inquam Photos
FOTO Inquam Photos

Într-o perioadă de liniște în domeniul medical, în condițiile în care îngrijorările despre pandemie s-au dus, George Simion și Alianța pentru Unirea Românilor (formațiunea pe care o conduce) s-au lipit de o temă despre care reprezentanții instituțiilor statului, din start, au susținut că nu are fundament: vaccinarea obligatorie.

Pretextul inițial a fost posibila introducere a vaccinării obligatorii în noua Strategie de Vaccinare. După ce atât ministrul Alexandru Rafila, cât și o parte dintre secretarii de stat au arătat că nu există nicăieri precizarea privind vaccinarea obligatorie, cei din AUR au invocat existența unui proiect existent la nivel parlamentar care ar putea fi votat.

Proiectul de lege, ascuns de ani în sertarele de la Cameră

Însă proiectul (unde era prevăzută vaccinarea obligatorie a copiilor) este ținut la sertare în Camera Deputaților de șase ani, nefiind niciun gând despre discutarea lui nici în următoarea sesiune, susțin surse de la vârful Coaliției pentru „Adevărul“.

Odată cu escaladarea protestului de joi, când un manifestant s-a cățărat pe balconul de la etajul 1 al Ministerului Sănătății, Simion și AUR au luat relativ distanță de protest, subliniind că nu ei l-au organizat, ci doar s-au raliat ideilor promovate. „Alianţa pentru Unirea Românilor s-a alăturat astăzi unei acţiuni civice de protest organizată de reprezentanţi ai societăţii civile. (...) Protestul din faţa Ministerului Sănătăţii a avut loc ca urmare a îngrijorărilor legitime exprimate în spaţiul public cu privire la Strategia Naţională de Vaccinare“, a justificat AUR, printr-un comunicat de presă. Mai mult, într-o emisiune de la Prima News, George Simion a subliniat că el și-ar vaccina copiii și nu e antivaccinist. Cu toate acestea, a întreținut tema îngrijorării față de vaccinarea obligatorie în intervenții sale publice.

Ce spun specialiștii

„Adevărul“ a discutat cu mai mulți specialiști despre mizele promovării evenimentului de către AUR și de prezența unor membri marcanți, inclusiv a lui George Simion, la un asemenea eveniment. „E tema lor. Au fost portavocea împotriva exceselor legate de COVID, de la restricții la vaccinare. Și ei sunt legitimi pe această zonă. Iar dincolo de ce credem noi într-o bulă, societatea e împărțită pe tema vaccinării. Uitați-vă la statistici câți s-au vaccinat. Sunt consistenți cu ei. Așa au și crescut electoral. Au fost lăsați singuri pe un culoar. Evident, având în vedere structura populației și comportamentul legat de vaccinare, ei au putut să vadă o masă electorală mare“, a precizat sociologul Alfred Bulai. De altfel, specialistul susține că și în celelalte partide puteau fi politicieni care să ciupească din acest electorat. „E o greșeală a celorlalte, că nu îi obligă să aibă puteri împărțite, să arate a democrație internă, inclusiv pe tema vaccinării“.

Și politologul George Jiglău consideră că AUR încearcă să țină aproape electoratul deja câștigat în 2020, când era plină pandemie. „Are legătură cu faptul că se apropie alegerile și nu doar. De când nu mai e pandemie și le-a dispărut subiectul, trebuie să capitalizeze orice jumătate de situație de acest fel. Așa că mențin temele favorabile în atenția publică, pentru a ține electoratul în priză. Există riscul ca aceia care i-au împins în 2020 la rezultatul de atunci să fie dezamăgiți, dacă par că au cedat pe tema vaccinării. Trebuie să profite. Pe măsură ce se apropie anul 2024, vor fi tot mai multe situații de acest fel“.

Întrebați dacă o explicație e și faptul că AUR e absent în discuția despre noile reforme – bugetară, fiscală etc. –, sociologul a precizat că e o posibilitate, dar cel mai probabil e vorba de calcul politic. „E foarte posibil să fie adevărat. E și un calcul politic. Vaccinurile, restricțiile, problemele sociale sunt mult mai importante pentru populație decât reforma fiscală. E inteligibilă pentru o masă mică de oameni. În schimb, la AUR observăm că ei nu au atât de mulți specialiști pe zona economică. Nici măcar să trimită pe cineva să vină cu critici la obiect, nu de principii. Dezbaterile economice sunt egale cu zero la nivel de mase“, a completat Alfred Bulai.

O explicație asemănătoare are și politologul George Jiglău. „Cei de la AUR, de când există ca partid, fie și înainte de alegeri, și după, au avut pe agendă doar subiecte legate de diferite probleme sociale. Pe subiectele serioase, adică politici publice, lipsesc. Poate au mai discutat pe valori, și sunt generos când spun asta, dar pe subiecte economice, nu au fost niciodată activi. În afară de intervenții de genul facem naționalizari sau dăm afară multinaționalele, ei nu intră în zona de dezbateri. Nu știu dacă ei caută să compenseze neapărat, ci fac ceea ce știu: provoacă agitație, dispute“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite