Miting PNL înainte de moţiunea de cenzură: Au fost de aproape cinci ori mai puţini decât au anunţat liberalii. Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, absenţi
0
PNL a organizat marţi, înainte de dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, un miting în faţa Palatului Parlamentului, în Parcul Izvor. Cu toate că liberalii anunţau că au aproape 10.000 de oameni vor veni, numărul celor veniţi să protesteze împotriva lui Ponta nu a fost de aproape cinci ori mai mic. Liderii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, nu au venit să discute cu cei strânşi în Parcul Izvor.
UPDATE Mitingul organizat de PNL în faţa Palatului s-a încheiat după aproape două ore. Mai mulţi parlamentari liberali au venit să le vorbească membrilor veniţi din toată ţara pentru a protesta împotriva Guvernului Ponta. Printre aceştia, au fost Andreea Paul, Costica Canacheu sau Cristian Buşoi. Totuşi, niciunul dintre copreşedinţii USL nu a fost prezent la miting, preferând să-i susţină la distanţăm din Parlament, unde vremea era mult mai plăcută faţă de ploaia de afară.
O explicaţie a faptului că numărul de manifestanţi împotriva Guvernului Ponta a fost mult mai mic faţă de cel preconizat, a fost dată de europarlamentarul Cristian Buşoi, la începutul mitingului. „Încă mai sunt oameni care ni se vor alătura, chiar dacă au fost împiedicaţi de anumite forţe de ordine să ajungă la timp, chiar dacă au fost împiedicaţi de traficul infernal care este în Bucureşti după şase ani de administraţie Oprescu“, susţinea Buşoi, unul dintre liberalii care vor să candideze pentru Primăria Capitalei
UPDATE Alina Gorghiu susţine că în faţa Parlamentului sunt câteva mii de oameni. „Sunt câteva mii de oameni ân afara Parlamentului. Pentru domnul Ponta contează doar miile de oameni strânşi de ziua lui pe stadion", a afirmat copreşedintele PNL ân plenul Parlamentului.
UPDATE Copreşedintele Alina Gorghiu, mesaj pentu cei care au ieşit în stradă: Sunteţi aici în numele celor 1 milion de oameni care au semnat în această vară pentru demisia lui Victor Ponta, dar mai ales în numele majorităţii cetăţenilor României care nu au încredere în acest premier şi vor ca el să plece din funcţie! Vă mulţumesc tuturor.
Astăzi e momentul adevărului! Românii vor vedea faţa urâtă a egoismului politic sau faţa luminoasă a interesului public. Depinde doar de politicienii din partidele de guvernare cum vor alege să se prezinte! Parlamentarilor care încă mai ezită le spun doar atât: Ponta face de ruşine toată România, nu doar pe el însuşi. PNL a făcut tot ce îi stătea în măsură să dea acest guvern jos, în sală sunt vinovaţii care îl ţin încă pe Victor Ponta prim-ministru.
Victor Ponta este deja istorie. Azi îl vedem şi nu e. Doar aparatele politice ale PSD îl mai ţin în funcţie, dar nici ele nu pot face minuni la nesfârşit. Premierul nu lasă în urmă kilometri de autostrăzi şi munţi de reforme, ci o tonă de invective şi tone de minciuni. Mai lasă o mare pată pe imaginea României!
Aşa cum am fost alături de preşedintele Klaus Iohannis pe 16 noiembrie 2014, aşa vom fi şi în continuare, alături de toţi oamenii cinstiţi ai acestei ţări! Pentru că noi alegem România! Atunci când suntem uniţi şi mobilizaţi, suntem convingători şi suntem învingători. Mă bucur să vad că sunteţi aici, în număr atât de mare, pentru a susţine România. Asta dovedeşte, încă o dată, că voi sunteţi vocea, sufletul şi puterea Partidului Naţional Liberal. Din tot sufletul, vreau ca această voce să se audă cu putere, de aici, până la cei de acolo şi în toată ţara. Pentru că România are nevoie de o guvernare cu suflet şi de un Partid Naţional Liberal, puternic şi unit în bine!
Vă rog pe fiecare dintre voi să duceţi acasă acest sentiment extraordinar de solidaritate liberală cu România care se manifestă acum, în faţa Parlamentului României.
Dacă parlamentarii celorlalte partide aleg să mai ţină un pic în funcţie o păpuşă de cârpe, lupta noastră se va intensifica.
Vom fi şi mai hotărâţi să restabilim demnitatea României.
Nu vom ceda, nici astăzi, nici altă dată, în faţa imposturii, a minciunii şi a abuzului.
Şi vom câştiga pentru că nu există înfrângeri, atunci când suntem de partea binelui!
Victorie!
Alina Gorghiu, înainte de miting: „Noi o să fim aproximativ 10.000 de oameni, nu o să avem capacitatea nici să numărăm la personal, dar înţeleg că vor veni şi din Bucureşti oameni interesaţi să susţină protestul nostru, vom vedea care va fi numărul final. Important este, dacă 100 de oameni protestează pentru ceva, să fie luaţi în seamă şi protestul lor, în opinia PNL, contează“, a declarat luni copreşedintele PNL Alina Gorghiu.
Însă, socoteala de ieri a liberalilor nu s-a potrivit cu ceea ce se întâmpla în această dimineaţă în Parcul Izvor. Peste o sută de manifestanţi împotriva Guvernului Ponta se strânseseră la ora 9.30 la intrarea din parc dinspre Palatul Parlamentului. Alte câteva zeci erau disipate, în grupuri, grupuri, la ieşirea de la metrou. Până la sfârşit, liberalii au reuşit să strângă aproximativ 2.000 de persoane.
Votul pentru moţiunea de cenzură începe la ora 10.00.