Mircea Duşa: „Reorganizarea teritorială nu se poate face doar după criterii etnice”
0
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat marţi că organizarea pe regiuni de dezvoltare trebuie să se facă după alte criterii decât după cele etnice, însă şi-a arătat susţinerea faţă de cei care doresc organizarea unui miting în favoarea autonomiei, în luna martie, la Târgu Mureş.
„Am afirmat de mai multe ori că regionalizarea priveşte regionalizarea economică şi nu una pe criterii etnice, indiferent ce ar spune unii sau alţii, către Miercurea Ciuc, Covasna sau Târgu Mureş (...) Conform Constituţiei, România este stat unitar, chiar dacă unii contestă noţiunea aceasta de stat unitar, iar organizarea pe regiuni de dezvoltare n-are nicio legătură cu dezvoltarea pe criterii etnice. De altfel, nici n-ar putea să existe o regiune numai pe cele trei judeţe (n.r. - Mureş, Harghita, Covasna), pentru că n-ar aduce niciun avantaj economic acelei regiuni”, a declarat Duşa.
Cât despre organizarea la Târgu Mureş a unui miting pentru Ţinutul Secuiesc, Duşa a declarat: „e un subiect care mie ştiţi că îmi place, în sensul că libertatea la cuvânt şi dreptul de a manifesta este garantat de Constituţie. Dar nimeni nu poate manifesta împotriva Constituţiei şi a articolului nr.1 din Constituţie”. Deşi susţine dreptul la protest şi libertatea de exprimare, ministrul a declarat că „niciun miting organizat prin cele trei judeţe nu a atins niciodată cifra pe care au anunţat-o organizatorii”.
Deputatul USL a susţinut că regionalizarea trebuie făcută după multe criterii, cum ar fi cele economice, socio-economice, geografice, etc. şi nici pe departe să se bazeze pe un singur criteriu, cel etnic.
Declaraţiile lui Duşa au venit în contextul în care liderul Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, a declarat că la 10 martie se va organiza un miting pentru autonomie. Prin marşul de protest, comunitatea maghiară doreşte să semnaleze că nu se poate face o reorganizare teritorială fără înfiinţarea unei regiuni precum Ţinutul Secuiesc.