Video Ministrul Muncii, Florin Manole, crede că PNL ar putea face alianță cu AUR. Declarația lui Bolojan care stârnește suspiciuni

0
Publicat:

Ministrul Muncii, Florin Manole, a sugerat, la „Interviurile Adevărul”, că nu exclude o posibilă alianță între PNL și AUR, după ce PSD și-a retras sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan.

Ministrul Muncii la Interviurile Adevărul FOTO: Adevărul
Ministrul Muncii la Interviurile Adevărul FOTO: Adevărul

Florin Manole a declarat, la Interviurile Adevărul, că „diferența între ce spunem și ne dorim noi și ce spune și-și dorește premierul este evidentă și explicită”:

„Sigur, am văzut declarația asta, dar haideți să ne uităm la fapte. Faptele spun că odată de mult, în vara anului trecut, o sumă de partide care s-au autointitulat ca proeuropene au făcut o coaliție peste multe diferențe dintre ele împotriva pericolului extremist. Tot faptele ne spun că de luni bune, în ciuda tuturor acuzațiilor inverse, dar nedrepte, Partidul Social Democrat, prin vocea președintelui și a oricărui alt comunicator public, spune «nu cu AUR». Și tot faptele ne spun astăzi, certe, că președintele Partidului Național Liberal, nu contează cine e, mă refer la structură, zice «ba da, și cu AUR»”, a declarat Florin Manole.

Întrebat dacă Ilie Bolojan ar avea o colaborare sau ar putea să aibă o colaborare cu AUR, el a spus: ​„Nu știu. Dacă declarațiile acestea se justifică - se verifică și dacă ele apar și în spațiul public asumate, atunci ceea ce am spus eu mai devreme e perfect valid. Oricum, faptul că am început împreună ca obiectiv de a nu lucra cu AUR și că noi am păstrat cu consecvență acest obiectiv, astea sunt lucruri verificate.”

El a vorbit și despre o posibilă o formulă guvernamentală în care PNL va rămâne la conducere, alături de UDMR și AUR, iar PSD să treacă în opoziție.

„Orice este matematic posibil, e parlamentar posibil, dar încă o dată, suntem... pentru că tot vă spuneam mai devreme despre faptul că s-a făcut praf cultura dialogului politic și a consensului, suntem într-o paradigmă în care lucrurile-s albe sau negre. Adică nu văd AUR susținând din Parlament, dar nefiind la guvernare. Aha. Pe cine-ar crede? La fel cum nu văd PSD făcând asta și nu văd pe nimeni făcând asta. Coalițiile sunt sau nu sunt, sunt guvernamentale sau nu sunt deloc”, a spus ministrul.

Ministrul a susținut totodată că nu contează ce coaliție va fi la putere, atât timp cât economia va merge prost.

„De ce trebuie să ne gândim la acel scenariu ca fiind unul probabil? Și dacă ar fi probabil, care este impactul pozitiv pentru economia unei potențiale astfel de combinații politice? Eu nu-l văd. Și, de fapt, ne întoarcem de unde am plecat. Dacă în economie va merge prost, indiferent că avem o coaliție AUR-PNL, pe care, încă o dată, nu vreau s-o lansez eu, nu știu să fie această discuție, n-am, da? Orice coaliție va fi, economia mergând prost, va merge prost pentru cetățeni, va merge prost pentru țară. Deci nu vă așteptați ca societatea să fie pașnică în următoarele luni dacă lucrurile continuă în aceeași direcție. Asta este, de fapt, și temerea noastră, am spus-o”, a spus Florin Manole.

Afirmațiile vin după ce Ilie Bolojan a fost întrebat dacă ia în calcul deschiderea unor discuții și cu Alianța pentru Unirea Românilor. El a răspuns: „În funcție de evoluția politică vom lua decizii despre discuții cu un parlamentar sau altul”.

La rândul său, senatoarea Nicoleta Pauliuc a solicitat clarificări privind strategia politică referitoare la formarea unei eventuale majorități guvernamentale și posibilele discuții cu partide considerate controversate pe scena politică.

„În ultimii 5 ani am construit față de AUR o imagine corectă: că este rusofil, că nu ne așezăm la masă cu ei, că trebuie să-i scoatem în afara legii. Dacă începem negocieri cu ei, este o problemă de imagine și doctrinară”, a declarat ea.

PSD a decis luni seară, 20 aprilie, ieșirea de la guvernare, după ce 97,7% dintre delegații partidului au votat pentru retragerea miniștrilor din Guvernul condus de Ilie Bolojan. Doar 2,3% s-au pronunțat împotrivă, în cadrul consultării interne la care au participat 4.949 de social-democrați.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite