Ministrul Apărării laudă lansarea operațiunii NATO „Eastern Sentry”: „Un nou semnal al solidarității și unității aliate”
0După ce Mark Rutte, secretarul general al NATO, a anunțat lansarea unei noi misiuni militare, „Eastern Sentry”, ministrul apărării naționale, Ionuț Moşteanu, a declarat că anunțul „reprezintă un nou semnal al solidarității și unității aliate de care avem nevoie în aceste vremuri complicate”.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a declarat într-un comunicat că România a susținut constant necesitatea unei abordări unitare pe întreg flancul estic, obiectiv reflectat în înființarea celor opt grupuri de luptă și în măsurile de vigilență sporită adoptate la nivel aliat.
„Evaluările și analizele de securitate prezentate de România, cu privire la amenințările generate de utilizarea dronelor, au contribuit în mod decisiv la întărirea măsurilor de apărare și descurajare pe flancul estic.
Ministerul Apărării Naționale mulțumește aliaților pentru sprijinul constant și pentru contribuția lor la consolidarea posturii de apărare și descurajare, reafirmând angajamentul României de a participa activ la implementarea noii operații NATO”, a mai transmis MApN.
Despre anunțul lui Mark Rutte privind Operația Eastern Sentry, ministrul Apărării a declarat că „reprezintă un nou semnal al solidarității și unității aliate de care avem nevoie în aceste vremuri complicate, pentru securitatea și stabilitatea noastră și a întregii Alianțe”.
„Operația NATO Eastern Sentry anunțată astăzi are ca obiectiv principal apărarea Alianței noastre și creșterea eficienței răspunsului NATO în fața repetatelor încălcări ale spațiului aerian național de către drone, provenind din Federația Rusă. Este o situație cu care și România se confruntă în prezent. Aliații trebuie să mențină solidaritatea, vigilența şi capacitatea de reacţie necesare în fața provocărilor din imediata vecinătate.
În ceea ce privește România, măsurile luate la nivel național, inclusiv actualizarea legislației și poziționarea fermă a țării noastre în cadrul aliat, au contribuit la o mai bună înțelegere a acestei amenințări și la adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare” a adăugat ministrul apǎrǎrii.
Vineri, secretarul general al Alianţei, Mark Rutte, anunţă o mişcare de forţă: lansarea unei noi misiuni militare, „Eastern Sentry” – o mobilizare de resurse menită să întărească apărarea pe flancul estic, într-un moment în care Moscova testează din ce în ce mai des răbdarea Occidentului.
Noua operaţiune, care a fost activată începând chiar din noaptea de vineri spre sâmbătă, aduce laolaltă mijloace de apărare aeriană şi capabilităţi tactice din mai multe state membre: Franţa, Danemarca, Germania, Regatul Unit.
Vor fi implicate avioane de luptă Rafale şi F-16 daneze, dar şi sisteme terestre de apărare. Potrivit generalului Grynkewich, aceste noi resurse vor permite dezvoltarea unei „noi arhitecturi defensive”, adaptate ameninţărilor actuale – un semnal că NATO îşi ajustează doctrina de răspuns la provocările hibride şi aeriene ale Rusiei.
„Această misiune permite o privire proaspătă asupra modului în care apărăm spațiul aerian. Vom învăța din incursiunea de miercuri, care a fost de o amploare fără precedent”, a precizat generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa.