Video Ministrul Apărării a explicat întârzierea avionului care l-a adus pe preşedinte în ţară: „E de bun simț ca România să aibă o aeronavă pentru Administrația Prezidențială”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a susținut joi declarații de presă la sediul MApN, pe tema transportului președintelui României cu aeronava militară C-27J Spartan din Paris, după ce șeful statului a fost blocat temporar din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Ministrul Apărării a explicat că aeronava nu a avut nicio defecțiune. FOTO: Facebook/Radu Miruță
Ministrul Apărării a explicat că aeronava nu a avut nicio defecțiune. FOTO: Facebook/Radu Miruță

Radu Miruță a precizat că aeronava Spartan permite comunicații scrise prin satelit, în regim criptat, însă nu oferă posibilitatea unor comunicații de date de bandă largă.

„Dacă ar fi nevoie să i se comunice ceva președintelui, există posibilitatea transmiterii de mesaje text”, a explicat ministrul, fiind întrebat de un jurnalist despre situația recentă. Potrivit acestuia, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) lucrează la două propuneri tehnice pentru extinderea capacităților de comunicații, care urmează să fie analizate și, eventual, integrate în arhitectura avionului.

Ministrul a subliniat că MApN nu este responsabil de comunicațiile Administrației Prezidențiale și că așteaptă soluția tehnică din partea STS.

„Așa cum e dotat avionul Spartan, nu permite mai multe comunicații decât cele text. Cei de la STS sunt responsabili de comunicațiile Adiministrației Prezidențiale. Ni le vor transmite, noi le vom trimite producătorului avionului. Trebuie integrat în arhitectura electronică a aeronavei. Noi nu asigurăm comunicațiile, așteptăm să primim soluția tehnică propusă de STS, nu suntem în acel moment astăzi”, a spus Miruță.

Referitor la condițiile meteo care au împiedicat decolarea de la Paris, șeful Apărării a explicat că aeronava nu a avut nicio defecțiune.

„Dacă plafonul de nori e mai jos de 60 de metri și vizibilitatea sub 600 de metri aparatul de zbor nu poate ateriza. Avionul nu are nicio problemă, însă ninsorile și capacitatea de degivrare nu au permis rularea pe pistă”, a declarat ministrul.

El a adăugat că avioanele comerciale dispun de caracteristici care le permit aterizarea în condiții mai dificile.

În privința costurilor, Radu Miruță a respins informațiile potrivit cărora zborul ar fi fost mai scump decât în trecut. „Costurile directe pentru zborul de la Paris au fost de 6.720 de euro – combustibil, taxe de aeroport, diurna piloților. Costurile indirecte, fără amortizare, sunt de 2.630 de euro pe oră de zbor”, a explicat ministrul.

Acesta a comparat cheltuielile cu cele din anii 2023–2024, afirmând că atunci costurile au fost de aproximativ șase ori mai mari pentru un zbor similar.

Ministrul Apărării a declarat că susține achiziționarea unei aeronave dedicate Administrației Prezidențiale. „Eu consider că e de bun simț ca România să aibă o aeronavă pentru Administrația Prezidențială, voi susține în guvern alocarea unei sume de bani pentru achiziționarea unui astfel de avion. Trebuie să vedem care sunt constrângerile bugetare”, a afirmat Miruță.

Președintele Nicușor Dan a ajuns miercuri seara la București cu aeronava militară Spartan, după ce a fost blocat la Paris, unde participase la summitul aliaților Ucrainei „Coaliția de Voință”.

Aeronava militară nu a primit aprobarea de decolare din cauza ninsorilor abundente și a viscolului, care au împiedicat curățarea corespunzătoare a pistei.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite