Ministerul Justiţiei a semnat acordul de finanţare pentru a putea accesa fondurile din PNRR. Câţi bani vor fi alocaţi pentru investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei. FOTO: Facebook
Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei. FOTO: Facebook

Ministerul Justiţiei (MJ) a semnat, la începutul acestei săptămâni, cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de coordonator naţional, acordul de finanţare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Sectorul „Justiţie” va beneficia de investiţii în valoare de aproximativ 217 de milioane de euro, finanţare nerambursabilă.

Potrivit unui comunicat al MJ, în paralel cu realizarea jaloanelor şi ţintelor care vizează reformele sistemului judiciar, prevăzute în PNRR, vor fi demarate, în perioada următoare, etapele necesare realizării investiţiilor de care beneficiază sectorul „Justiţie”, cu o alocare estimată la 217,53 milioane euro finanţare nerambursabilă.

Ministerul Justiţiei şi instituţiile din sistemul judiciar, partenere în cadrul acestui program, vor folosi resursele alocate pentru realizarea unor proiecte strategice în domeniul digitalizării sistemului judiciar, precum şi în consolidarea infrastructurii specifice (sedii noi de instanţe, sporirea capacităţii de stocare a bunurilor provenite din infracţiuni), care vor contribui la îmbunătăţirea accesului la justiţie şi la calitatea serviciilor oferite de sistemul judiciar în relaţia cu cetăţenii, precizează sursa citată. 

La capitolul Justiţie, cele două ţinte pe care autorităţile române trebuie să le îndeplinească până la finalul primului trimestru al anului 2022 sunt încă în curs de realizare. După cum a precizat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ministerul coordonator al PNRR, într-un răspuns oferit ziarului „Adevărul”, guvernanţii trebuie să aprobe Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022¬2025. Proiectul a fost elaborat la nivelul MJ şi transmis pentru observaţii şi completări la CSM, PICCJ şi ÎCCJ, iar în prezent se lucrează la modificarea acestuia pentru a integra propunerile primite de la instituţiile menţionate. Strategia urmează să fie finalizată şi pusă în dezbatere publică, ulterior fiind aprobată în şedinţă de Guvern. 

Al doilea obiectiv pe care Ministerul Justiţiei trebuie să îl îndeplinească până la finalul lunii martie este intrarea în vigoare a legii privind protecţia avertizorilor. În prezent, proiectul a fost adoptat de Guvern şi  transmis Parlamentului pentru dezbatere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite