Ministerul Dezvoltării pregăteşte legarea de glie a funcţionarilor publici. Ce probleme ridică modificarea Codului Administrativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cseke Attila, ministrul care a propus modificarea Codului Administrativ  FOTO Arhivă personală / Facebook Cseke Attila
Cseke Attila, ministrul care a propus modificarea Codului Administrativ  FOTO Arhivă personală / Facebook Cseke Attila

Ministerul Dezvoltării, condus de Cseke Attila, vrea modificarea Codului Administrativ astfel încât transferurile funcţionarilor publici să poată fi făcute doar cu acordul şefului instituţiei unde aceştia sunt încadraţi prin concurs. Demersul are loc în condiţiile în care tot mai mulţi bugetari din instituţie pleacă spre alte ministere, potrivit informaţiilor „Adevărul”.

Prevederea apare într-un proiect de ordonanţă de urgenţă pus în transparenţă publică, proiectul având un singur articol, cel referitor la transferuri. În prezent, un transfer trebuie să aibă acceptul şefului instituţiei unde are loc mutarea funcţionarului public, plus acordul celui care vrea să se transfere, în timp ce conducătorul structurii unde e încadrat un funcţionar public nu are un niciun cuvânt de spus. În nota de fundamentare e explicat faptul că instituţiile au ajuns „să concureze” pentru resursele umane, în condiţiile în care angajările sunt îngheţate până la 1 ianuarie 2023.

„Majoritatea autorităţilor şi instituţiilor publice se regăsesc în situaţia de a ocupa funcţiile vacante cu personal deja existent în sectorul public, apărând astfel o concurenţă între instituţii şi autorităţi publice mult mai accentuată pentru asigurarea resurselor umane necesare activităţii curente, comparativ cu perioada în care era posibilă atragerea de personal prin recrutare. Astfel, modalităţile de modificare a raporturilor de serviciu a funcţionarilor publici deja existenţi în administraţia publică au devenit mecanismele prin care instituţiile şi autorităţile publice atrag personal suplimentar, în special prin transfer de personal din alte instituţii şi autorităţi publice”, se arată  în nota de fundamentare 

Surse din Guvern susţin că modificarea ridică anumite probleme, fiind posibile şi abuzuri, în cazul în care îţi este blocat un transfer, apoi poţi fi dat afară, prin diferite tertipuri instituţionale. Mai mult, este încălcat principiul mobilităţii funcţionarilor publici. De aceea demersul va fi analizat cu atenţie şi de alte structuri din Guvern, pentru a nu se ajunge la blocaje, potrivit surselor „Adevărul”.

Dezvoltarea a cunoscut şefi care nu s-au comportat în cel mai corect mod cu putinţă cu angajaţii, cum a fost cazul lui Ion Ştefan, cel care a forţat reorganizarea instituţiei, pentru a fi daţi afară cei consideraţi incomozi sau cu simpatii politice diferite de cele agreate de fostul demnitar.

Cazul ministerului condus de Cseke Attila

Potrivit informaţiilor „Adevărul”, conducerea Ministerului Dezvoltării a tot încercat să blocheze transferurile din instituţie către alte structuri. Surse guvernamentale susţin pentru „Adevărul” că secretarii de stat şi secretarul general erau însărcinaţi să sune la instituţiile de unde veneau cererile de transfer, pentru a-i determina să-şi retragă acordul pentru transfer. Un minister către care migrau foarte mulţi funcţionari era cel al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Iar acest mod de lucru, de oprire a transferurilor, a funcţionat cu precădere în perioada în care şefia MIPE era asigurată de Dan Vîlceanu (noiembrie 2021 - aprilie 2022). Venirea lui Marcel Boloş a schimbat situaţia, în condiţiile în care noul ministru vrea să-şi aducă un număr cât mai mare de oameni cu experienţă. „Boloş chiar vrea să-i ia pe cei de la POR şi POCA”, susţin surse guvernamentale, care explică faptul că printre aceştia sunt inclusiv persoane care au o experienţă mai mare de zece ani pe fonduri europene, ceea ce ar fi o mână de ajutor importantă pentru MIPE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite