Mii de membri PSD s-au adunat la Craiova pentru a aduce un omagiu Regelui Mihai. Iniţial, reuniunea era pentru susţinerea Guvernului Tudose

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Manda, preşedintele PSD Dolj. FOTO Inquam Photos
Claudiu Manda, preşedintele PSD Dolj. FOTO Inquam Photos

Aproximativ 8.000 de membri ai PSD Dolj s-au adunat, duminică, în centrul Craiovei, pentru a aduce un omagiu Regelui Mihai prin depunerea de flori şi candele la statuia fostului suveran, amplasată între Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ şi Universitate, potrivit Agerpres.

Preşedintele PSD Dolj, senatorul Claudiu Manda, a afirmat că persoanele adunate pe strada A. I.Cuza din Craiova sunt membri ai conducerii organizaţiei judeţene de partid sau din organizaţii locale din tot judeţul, organizaţia de pensionari, de tineret. Numărul persoanelor adunate ar fi undeva în jur de 8.000, potrivit Agerpres.   

„Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Dolj împreună cu conducerea tuturor structurilor judeţene şi locale (OFSD, TSD, OPSD), primari, consilieri judeţeni, municipali şi locali vor aduce un ultim omagiu Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, duminică, 10 decembrie 2017, ora 11:00. Depunerea de flori şi candele va avea loc la bustul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României”, a anunţat, zilele trecute, filiala PSD Dolj.

PSD Dolj avea programat pentru sâmbătă, 9 decembrie, la Craiova, un miting de susţinere a Guvernului, astfel de acţiuni fiind anunţate apoi, tot pentru 9 decembrie, de mai multe organizaţii judeţene ale PSD. Marţi, după anunţul privind moartea regelui Mihai, PSD a precizat că va suspenda aceste manifestaţii, motivând că în aceste zile cel mai important este să cinstim onoarea Majestăţii Sale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite