Membrii PDL au cerut ca social-democraţii să-şi rezolve disputele interne
0PDL a cerut, la întâlnirea coaliţiei de marţi seara, ca aplicarea protocolului în privinţa interdicţiei atacurilor între cele două formaţiuni să fie valabilă şi pentru vocile din PSD care nu au dorit colaborarea, iar vicepremierul Dan Nica a anunţat că va lua măsuri la MAI când va prelua interimatul.
Adriean Videanu şi Dan Nica au prezentat presei concluziile întâlnirii de marţi seara, de la Palatul Victoria, dintre conducerile celor două partide, fără să anunţe un nou ministru desemnat de PSD pentru Ministerul Internelor.
Dan Nica, vicepremier şi interimar la Ministerul Internelor, a anunţat că va lua unele măsuri în privinţa recentelor numiri în fruntea MAI şi a DGIPI, fără să menţioneze dacă şi pe cine va schimba din funcţie. El a spus că măsurile pe care le are în vedere le va lua "mâine când va merge la minister" şi va prelua practic interimatul funcţiei devenite vacante prin demisia lui Gabriel Oprea.
Declaraţiile celor doi lideri ai PDL şi PSD nu au făcut nicio referire la un nume care să fi fost avansat de PSD ca propunere pentru desemnarea unui titular la MAI, în condiţiile în care ziariştii din faţa Palatului Victoria nu au întrebat dacă acest aspect a fost discutat.
Adriean Videanu a prezentat solicitarea PDL din cadrul discuţiilor, ca de aici înainte, prevederea din protocolul guvernamental să le fie aplicată şi celor care "sunt înafara protocolului" şi care lansează atacuri la adresa partenerilor de guvernare. Videanu a spus: "avem un protocol de funcţionare a coaliţie care spune că atacurile la adresa partidelor partenere sunt interzise. Ştim că sunt unii care nu şi-au dorit acest lucru, dar e problema lor", a spus Videanu. El a mai precizat, de asemenea, că PDL consideră că "este incorect ca o problemă internă, de imagine, a unui partid să fie transferată" celuilalt partid al coaliţiei.
Dan Nica a vorbit în numele PSD pe această temă, afirmând că "disconfortul" din ultimele zile a venit din partea "vocilor care au avut păreri personale" şi care, " în absenţa unor informaţii complete"au dus la interpretări lipsite de rigoare şi precizie.























































