Macovei: O catastrofă | adevarul.ro

Macovei: O catastrofă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ministrul justiţiei, Monica Macovei, a catalogat, ieri, o eventuală stopare a activităţii DNA ca fiind o catastrofă în lupta anticorupţie, exprimându-şi dezamăgirea şi îngrijorarea faţă

Ministrul justiţiei, Monica Macovei, a catalogat, ieri, o eventuală stopare a activităţii DNA ca fiind o catastrofă în lupta anticorupţie, exprimându-şi dezamăgirea şi îngrijorarea faţă de decizia Senatului. Ministrul a fost însă foarte concis şi a spus că, în acest moment, ordonanţa de urgenţă prin care a fost înfiinţat DNA este valabilă, instituţia având competenţa de a cerceta parlamentari. Monica Macovei a mai subliniat că legea de respingere va intra în vigoare după promulgarea ei de către preşedintele ţării şi publicarea în "Monitorul Oficial". Macovei şi-a exprimat public susţinerea faţă de DNA, care, conform ministrului, are toate pârghiile să combată marea corupţie. Schimbarea PNA în DNA a fost apreciată în Raportul de monitorizare al UE. Ministrul Justiţiei a spus că cercetările pe care le face DNA nu au nicio legătură cu mult-reclamata "poliţie politică", ci reprezintă o consecinţă a independenţei procurorilor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite