Liviu Avram, despre declaraţiile lui Dragnea: Acuzaţia de înaltă trădare pe numele lui Iohannis, o petardă. A fost gândită, dar gândită prosteşte

0
0
Foto: Eduard Enea.
Foto: Eduard Enea.

Jurnalistul Liviu Avram a comentat, luni, în redacţia „Adevărul”, ultimele declaraţii ale liderului PSD Liviu Dragnea, spunând că acuzaţia de înaltă trădare pe numele preşedintelui Klaus Iohannis este „doar o petardă” „gândită prosteşte”. Avram a explicat care este parcursul legislativ al unei astfel de plângeri şi de ce nu are şanse să treacă de Parlament.

„Domnul Dragnea ori nu ştie ce vorbeşte, ori ştie şi îşi bate joc de cei care îl ascultă. Acuzaţia este că preşdintele ar fi declarat că România nu este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE. După care, în mod constant, a spus că suntem pregătiţi, că o să avem un parcurs onorabil. 1. Aceasta este o declaraţie. Şi preşedintele ca şi parlamentarii au imunitaet faţă de declaraţii şi vot. Nu pot fi inculpaţi. 2. Această procedură prevăzută în Constituţie nu începe cu un act juridic cum le-a cerut domnul Dragnea lui Iordache, Drăghici şi Toader. În cazul de faţă, acuzarea lui Iohannis începe cu un act politic, nu cu unul juridic. Asta înseamnă că jumătate plus unul din numărul total al parlamentarilor trebuie să semneze o solicitare de punere în aplicare, adică o majoritate simplă, hai să zicem că Dragnea reuşeşte să strângă acea majoritate şi să întocmească solicitarea. Ea trebuie apoi votată de două treimi din parlament. Or, aici domnul Dragnea nu are această majoritate. Nu a avut-o niciodată”, a explicat jurnalistul „Adevărul” Liviu Avram. 

Acesta a declarat că modul în care a prezentat subiectul Liviu Dragnea arată clar că „subiectul a fost pregătit” dinainte, însă „pregătit prosteşte”.

„Este evident o petardă aruncată ca să îşi fidelizeze pe cei care îl ascultau, nu se ştie. Mai întâi şi-a trimis un antemergător, dacă vă amintiţi, vineri Codrin Ştefănescu anunţa că Liviu Dragnea va declara ceva extraordinat la care să fim toţi atenţi. Asta era anunţul, altceva nu era nou în discursul său. Nu a fost o scăpare, el era pregătit, avea totul scris acolo. A fost gândită, dar gândită protesteşte. Acum chiar trebuie să fii Florin Iordache ca să iei în serios o asemenea declaraţie”, a continuat jurnalistul. 

Următiţi întreaga dezbatere din redacţia „Adevărul”

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri