Lista scurtă a PDL pentru Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Petru Filip
Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Petru Filip

Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Petru Filip sunt variantele democrat-liberalilor pentru înlocuirea lui Mircea Geoană. Democrat-liberalii aşteaptă decizia Comitetului Executiv al PSD în cazul actualului preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, pentru a-şi pune în aplicare strategia de ocupare a celei de-a doua funcţii în stat.

Potrivit unor surse politice, senatorii PDL mizează pe faptul că Geoană va pierde irevocabil sprijinul partidului, iar funcţia lui de la Senat va deveni vacantă. În acest caz, două sunt variantele luate în calcul de reprezentanţii PDL în Senat.  Primul scenariu se referă la numirea vicepreşedintelui Senatului, Petru Filip (PDL) ca interimar în locul lui Geoană, cu posibilitatea ca mandatul său să fie prelungit „până la limpezirea apelor", chiar şi până în sesiunea următoare. 

Al doilea plan prevede propunerea imediată a unui înlocuitor care să fie votat în plenul Senatului. Favoriţi pentru a-i lua locul social-democratului sunt Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Petru Filip. Cele mai mari şanse le-ar avea, potrivit senatorilor PDL, Vasile Blaga, care astfel ar reveni în prim-planul politic din conul de umbră în care a intrat imediat după pierderea alegerilor interne din PDL. Blaga a declarat recent că nu este interesat de această funcţie, dar că „se va supune deciziei partidului". 

Rezervat s-a arătat şi Radu Berceanu. Numele celor doi au fost anunţate şi de secretarul general al PDL, Ioan Oltean.  De cealaltă parte a baricadei, social-democraţii revendică, în continuare, şefia Senatului pentru Titus Corlăţean, pe baza deciziei Curţii Constituţionale care stabileşte că grupul care a obţinut funcţia imediat după alegeri o păstrează pe toată durata mandatului.

Planurile lui Ponta

Liderul PSD Victor Ponta susţine că, în situaţia în care CEx va decide excluderea lui Geoană, acesta va pierde şefia Senatului. „Practic, Domnia Sa, în acel moment, în baza Statutului senatorilor şi deputaţilor, este obligat să cedeze funcţia de preşedinte al Senatului, este o încetare de drept în momentul în care nu mai ai sprijin politic", a afirmat Ponta. Întrebat dacă este conştient de faptul că PSD poate pierde funcţia de la Senat, Ponta a răspuns: „Este posibil să pierdem". „Noi nu o avem oricum. Funcţia este a lui Mircea Geoană. Problema este cine ia funcţia", a adăugat  Ponta.

El a mai spus că are informaţii potrivit cărora PDL şi UDMR îşi vor desemna candidaţi la şefia Senatului, iar UNPR îl susţine pe Mircea Geoană. El a făcut referire la discuţii pe care Mircea Geoană le-a avut cu UNPR, sugerând că ar face parte dintr-un plan mai larg de schimbare a majorităţii parlamentare. Ponta a ţinut să menţioneze că informaţiile ar putea fi greşite.

Senatorii udmr, curtaţi de PSD

Social-democraţii le-au propus senatorilor UDMR să nominalizeze un candidat, care să se bazeze şi pe voturile PSD. „UDMR va paria totuşi pe candidatul PDL, dar se va folosi de oferta PSD pentru a negocia cu democrat-liberalii", au susţinut sursele citate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite