Legea ANI, întoarsă de Curtea Constituţională în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a respins, ieri, cu unanimitate de voturi noua Lege de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate pe baza unei contestaţii depuse de preşedintele Traian Băsescu.

După decizia de ieri a Curţii, legea trebuie rediscutată de fiecare Cameră a Parlamentului în parte.

Hotărârea magistraţilor vine înaintea prezentării Raportului de ţară al Comisiei Europene şi în condiţiile în care mai mulţi oficiali au susţinut că modificarea atribuţiilor ANI va genera o serie de critici dure la adresa Bucureştiului.

Preşedintele Traian Băsescu reclamase faptul că  Senatul a legiferat în materia comisiilor de cercetare a averilor, subiect, care, potrivit Constituţiei, ţine de competenţa Camerei Deputaţilor. Admiterea contestaţiei lui Băsescu ar fi însemnat rediscutarea, doar de către Camera Deputaţilor, a unui singur articol, cel referitor la comisiile de cercetare a averilor.

Traseu legislativ repetat

Judecătorii Curţii au extins însă dezbaterile asupra întregului act normativ. "Noi am constatat că Parlamentul a reintrodus în lege unele prevederi declarate neconstituţionale, a fost vorba, practic, de o nerespectare a unei decizii a Curţii", au afirmat surse din cadrul instituţiei. După ce hotărârea  va fi publicată în Monitorul Oficial, legea va ajunge la Camera Deputaţilor şi ulterior la Senat.

Va fi pentru a treia oară, în ultimele luni, când Parlamentul discută legea ANI, după ce actul normativ în forma votată în 2007 a fost declarat neconstituţional. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite