Klaus Iohannis: Trebuie să respingem manifestările radicale. Criza nu poate fi rezolvată printr-o abordare matematică, ci prin consultarea cu statele membre | adevarul.ro

Klaus Iohannis: Trebuie să respingem manifestările radicale. Criza nu poate fi rezolvată printr-o abordare matematică, ci prin consultarea cu statele membre

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, printr-un mesaj adresat plenului Parlamentului, că statul român şi politicienii trebuie să aibă atitudini moderate în ceea ce priveşte problema migraţiei, iar soluţia stă în consultări între statele membre ale UE, nu în impunerea de cote obligatorii.

Liderul de la Palatul Cotroceni a reiterat faptul că România acţionează în momentul de faţă în spiritul respectării drepturilor omului şi a îndemnat oamenii politici să dea dovadă de moderaţie în ceea ce priveşte tema imigranţilor şi refugiaţilor. 

„Suntem pentru solidaritate în interiorul Uniunii Europene, suntem solidari cu statele membre afectate de această criză, acţionăm în spiritul respectării drepturilor omului şi consider că, mai ales acum, trebuie să respingem manifestările radicale şi să dovedim echilibru şi înţelepciune“, a declarat Iohannis în discursul ţinut în faţa parlamentarilor. 

„Tocmai de aceea, nu cred că această criză poate fi rezolvată printr-o abordare birocratică sau contabilă, matematică, ci doar prin dialog deschis, prin consultarea cu statele membre, printr-o decizie consensuală, ţinând cont, sigur, de principii şi valori, de context şi de realităţi. Nu vorbim despre locuri de cazare, ci despre oameni, despre integrarea lor în societate, despre accesul lor la educaţie, servicii de sănătate şi locuri de muncă pe termen lung.“, a adăugat liderul de la Palatul Cotroceni. 

Iohannis a atras atenţia că recurgerea la mesaje în care se vorbeşte de sancţionarea statelor UE care nu acceptă cotele obligatorii, e o atitudine nepotrivită pe care o manifestă diferiţi parteneri. 

„Nu cred că între parteneri lucrurile se rezolvă prin impunere, prin ameninţarea cu sancţiuni, ci de comun acord. Cred că fiecare stat membru are dreptul să acţioneze în funcţie de situaţia specifică pe care o are, conform capacităţilor şi posibilităţilor pe care le are. Acesta este punctul de vedere pe care l-am susţinut şi îl voi susţine în continuare în discuţiile pe care le voi avea cu liderii europeni. În cursul zilei de mâine, în cadrul CSAT, vom conveni asupra paşilor pe care România trebuie să-i facă în acest proces, iar de câte ori evoluţia situaţiei o va impune voi comunica atât cu dumneavoastră, cu Parlamentul, cât şi cu reprezentanţii celorlalte instituţii ale statului.“, a precizat şeful statului.  

Citeşte şi:

Iohannis a certat Parlamentul şi Guvernul: Acesta să fie momentul zero. Nu poţi să dai azi o lege şi mâine să o modifici prin OUG 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a adresat, miercuri, un mesaj Parlamentului României, al treilea de acest fel de la învestitura sa. Printre temele pe care şeful de stat le-a abordat au fost problema migraţiei, începerea discuţiilor pentru o nouă reformă în învăţământ, dar şi despre modul în care sunt făcute legile în România. 

Klaus Iohannis: Urmăresc subiectul votului prin corespondenţă cu foarte multă atenţie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că urmăreşte cu atenţie subiectul votului prin corespondenţă şi speră ca până la sfârşitul sesiunii parlamentare  partidele vor reuşi să treacă această lege prin cele două camere ale Legislativului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite