Klaus Iohannis: Reluarea ritmului vieţilor noastre de dinainte de pandemie trebuie să fie un efort comun
0Preşedintele Klaus Iohannis a participat, duminică, la „Săptămâna Haferland”, festivalul comunităţii săseşti, organizat în satul Criţ din judeţul Braşov, unde a declarat că „organizarea Festivalului în acest an constituie un pas important” privind „drumul reîntoarcerii la normalitate”.
„Doresc să felicit organizatorii pentru modul în care au înţeles să ducă mai departe şi să pună în valoare tradiţiile saşilor transilvăneni. Îmi face o deosebită plăcere să revăd prieteni vechi şi să transmit salutul meu tuturor celor care au manifestat interes să descopere cultura săsească şi potenţialul cultural şi turistic din zona Transilvaniei. După mai bine de un an de când pandemia ne-a obligat să găsim alternative în a menţine legături puternice între noi, dar şi cu publicul, cu arta şi cultura, iată că organizarea Festivalului în acest an constituie un pas important pe drumul reîntoarcerii la normalitatea pe care o aşteptăm cu toţii, dar şi la tradiţiile şi valorile autentice ale locuitorilor din satele săseşti. Reluarea ritmului vieţilor noastre de dinainte de pandemie, cu multe lecţii noi învăţate, trebuie să fie un efort comun, care să ne apropie de aceeaşi parte a baricadei în această luptă pe care sunt convins că o vom câştiga. Chiar dacă ne aflăm într-un context neobişnuit, generat de pandemia de COVID-19, Festivalul Haferland ne dă speranţă că vom reuşi să depăşim dificultăţile şi, totodată, vom şti să menţinem nealterat contactul cu arta, tradiţiile şi cultura”, a transmis preşedintele
El a adăugat că „festivalul, devenit deja tradiţie, are o contribuţie esenţială la prezervarea identităţii saşilor din România, promovând cultura specifică acestei comunităţi. Zona încărcată de istorie are o unicitate aparte prin bogăţia arhitecturală a cetăţilor şi a bisericilor fortificate, prin frumuseţea peisajelor rurale şi, nu în ultimul rând, prin ospitalitatea şi creativitatea oamenilor care locuiesc aici. Atelierele de meşteşuguri, expoziţiile, dansurile tradiţionale, cântecele săseşti, dar şi toate celelalte activităţi care au loc, în aceste zile, în Haferland, nu sunt doar simple acte artistice. Ele constituie premisele revitalizării zonei şi fundamentele unui model reuşit de dezvoltare durabilă, prin grija faţă de oameni şi faţă de mediul în care trăim”. De asemenea, potrivit preşedintelui „conservarea patrimoniului cultural şi promovarea potenţialului de care România dispune trebuie să fie deziderate asumate de comunităţile locale şi, totodată, să beneficieze de investiţii susţinute”.
Şeful statului este de părere că festivalul are şi o importanţă educaţională pentru tineri. „Constat cu satisfacţie că, pe lângă promovarea patrimoniului cultural, Festivalul are o importantă dimensiune educaţională. Implicarea activă a tinerelor generaţii şi atragerea acestora prin manifestări care reconstituie pagini importante din istoria saşilor transilvăneni vor asigura continuitatea spirituală a zonei. Tinerii de azi, cunoscându-şi originile, vor putea insufla viitoarelor generaţii credinţele şi valorile pe care le-au primit de la strămoşii lor. Saşii din Transilvania au dovedit, de-a lungul secolelor de existenţă pe aceste meleaguri, că doar buna organizare, solidaritatea şi lupta asiduă pentru respectarea valorilor, credinţelor şi libertăţii pot depăşi vicisitudinile istoriei. Modul în care aceste aspecte s-au integrat în cultura naţională a făcut din Transilvania un spaţiu multicultural în care minorităţile naţionale îşi pot afirma neîngrădit identitatea şi au un rol esenţial în societatea românească”
„Legătura strânsă dintre saşi şi români, construită în timp, un exemplu de convieţuire paşnică bazată pe respectarea culturii şi tradiţiilor specifice ambelor părţi, a contribuit la dezvoltarea şi consolidarea relaţiei bilaterale dintre România şi Germania. Dincolo de cooperarea economică şi parteneriatul politic, mecanismele dezvoltate la nivel local au întărit conexiunile dintre cele două state. Ca stat profund ataşat idealurilor de diversitate şi unitate europeană, România este locul în care diversitatea etnică, religioasă şi culturală este respectată şi reprezintă un model de toleranţă, deschidere şi solidaritate. În încheiere, vreau să vă asigur de toată susţinerea mea pentru conservarea şi promovarea culturii săseşti şi vă doresc încă multe ediţii la fel de frumoase şi creative”, a conchis preşedintele.