Video Kelemen Hunor pentru presa maghiară: „Călin Georgescu este un om al vechiului sistem. În spatele lui se află o rețea de rezerviști din serviciile secrete”
0Kelemen Hunor, liderul UDMR, a spus într-un interviu acordat presei maghiare că așa-zisul candidat anti-sistem Călin Georgescu este în realitate un candidat al vechiului sistem și că este susținut de o rețea de rezerviști din serviciile secrete din România.

Kelemen Hunor a acordat un amplu interviu miercuri 15 ianuarie a.c. prestigioasei publicații maghiare Maszol, interviu pe parcursul căruia a făcut numeroase referiri la Călin Georgescu, spunând că acesta a aparținut în trecut rețelei dezvoltate de Mihai Caraman, primul șef al SIE și care în perioada comunistă a fost dublu agent, lucrând atât pentru regimul din România, cât și pentru serviciul KGB din Uniunea Sovietică.
„În spatele lui Călin Georgescu se află o rețea de rezerviști care acoperă societatea în toate direcțiile, și aceștia și-au căutat un candidat, și au mobilizat. Pe de altă parte, în mod evident a fost acolo acel om care s-a prezentat ca anti-sistem, deși el este omul vechiului sistem, el nu este anti-sistem, el este omul vechiului sistem, întrucât el în 1986 a învățat la New York și Londra, ceea ce nu a fost posibil pentru oricine, și este evident că a aparținut acelei rețele în mod dovedit, el a și declarat că mentorul său a fost Mircea Malița, care Malița poate fi descris prin rețeaua Caraman”, declarat Kelemen Hunor jurnaliștilor de la Maszol, conform G4Media.
„Instituțiile statului știau de ani de zile că Georgescu răspândește ideile Gărzii de Fier”
Tot Kelemen Hunor a mai afirmat în cadrul interviului că apropiați ai lui Călin Georgescu au cumpărat mii de profile false pe Tik-Tok, și pe care le-au folosit, fapt ce arată doar „că ei au stăpânit și din punct de vedere technic acest domeniu. Eu cred că partea cea mai importantă a problelemelor a fost aici, acasă la noi. Că acest fapt a fost ajutat și de alții prin diferite comentarii, prin răspândirea pe Tiktok, pe diferite rețele, acolo s-a dovedit că au fost boți, roboți, comentarii, acțiuni care au fost din afara României”.
Liderul UDMR a criticat vehement și pasivitatea instituțiilor statului legat de Călin Georgescu, deși autoritățile române știau de ani de zile ideile extremiste ale acestuia: „Instituțiile statului, pentru că despre Georgescu ani la rândul s-a știut cine este. El răspândit și răspândește ideile Gărzii de Fier, ale legionarilor și extremei drepte, ideile care retrezesc cele mai negre perioade ale secolului XX, pe care și le asumă și susține. Ei au măsurat foarte exact, au țintit foarte bine, astfel încât au spus tuturor, prin propoziții simple și scurte, cea ce doresc să audă. Din acest punct de vedere Georgescu a avut în spate o companie de oameni bine pregătiți”.
Cine a fost Mihai Caraman. A furat numeroase documente de la NATO și le-a transmis KGB
Generalul Mihai Caraman, fost director al Serviciului de Informații Externe în perioada 1990-1992, una dintre figurile proeminente ale spionajului românesc, a murit la 96 de ani în iulie 2024.
Generalul Mihai Caraman a fost șeful rezidenței de spionaj a României la Paris între 1958 și 1968, perioadă în care a organizat și a condus așa-numita rețea ”Caraman” care a sustras și adus în țară o cantitate apreciabilă de documente de la cartierul general al NATO, activitatea Alianței fiind considerabil afectată.
A fost cea mai mare lovitură dată NATO şi totodată una dintre cele mai cunoscute şi mai enigmatice misiuni de spionaj în care a fost implicată România.
În ceea ce privește spionajul împotriva NATO, informațiile erau trimise mai întâi la București, apoi de acolo la Moscova, în timp ce ordinele trimise de la Moscova urmau aproape întotdeauna același traseu, via București.
Mihai Caraman a fost primul șef al SIE. El a penetrat NATO în anii 50-60 ai secolului XX și a transmis informațiile și către KGB. Caraman a stârnit un scandal internațional când a reușit să racoleze mai mulți angajați NATO, cu ajutorul cărora a obținut informații și documente secrete ale Alianței Nord-Atlantice.
Informațiile obținute atunci de Caraman pentru Securitate erau date mai departe serviciului secret rus, temutul KGB, potrivit unui material biografic publicat pe site-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.
După ce breșa de securitate NATO a fost descoperită, Caraman a fost expulzat de autoritățile franceze și și-a continuat cariera în Securitatea internă.
El a revenit în prim-plan în 1990, imediat după Revoluția anticomunistă, când a fost reactivat cu acelaşi grad şi numit în funcţia de ministru-adjunct al Apărării şi şef al Serviciului Român de Informaţii Externe (20 ian. – 20 aug. 1990), apoi director al Serviciului Român de Informaţii Externe (20 aug. 1990 – 9 apr. 1992); consilier al directorului Serviciului Român de Informaţii Externe (apr. – sept. 1992). A fost înlăturat din funcţia de şef al SIE în urma presiunilor făcute de secretarul general al NATO, Manfred Worner, care nu a acceptat dialogul cu spionul care penetrase NATO.