Jordan Peterson, întâlnire cu trei parlamentari români. Afirmații controversate privind politicile UE
0Reprezentantul PNL, Pavel Popescu, a susținut că discuția cu autorul s-a axat pe rolul pe care România îl poate dobândi, nefiind o critică la adresa conducerii UE, după ce Peterson a afirmat că a fost informat de un parlamentar român că 70% din legislația țării este elaborată la Bruxelles.
„Nu a fost într-o notă negativă”, a spus parlamentarul, arătând că discuția s-a concentrat pe faptul că „statele la nivel european au din ce in ce mai puțină influență și că există un anumit risc pentru Europa de est. Contextul a fost Europa de vest versus Europa de est. (...) Am intrat puțin în detalii cu privire la cum ar putea Europa de est să fie puțin mai proeminentă în spațiul public pe scena politică europeană și cum România și Polonia au toate ingredientele de a deveni mult mai bine conturate în spațiul politic european și de a contrabalansa niște măsuri, uneori absolut supide, mă refer aici la ce înseamnă energie”, a spus Pavel Popescu, unuol dintre cei care au participat la întâlnirea cu autorul, criticând unele state europene pentru susținerea renunțării la combustibilii clasici.
„România încurajează tot ce înseamnă energie curată, dar încurajează tehnologiile care au și un back up în spate, versurs alte țări care preferă să ridice în spațiul public această discuție despre întreruperea oricărei alimentări din punct de vedere energetic pe tot ceea ce înseamnă petrol și gaze (...) excluzând poziția rațională de a încuraja energia verde nucleară”, a mai explicat parlamentarul.
Totodată, Pavel Popescu a negat că ar fi parlamentarul care i-a transmis informația autorului.
Potrivit reprezentantului PNL, la întânire au mai participat ministrul Sebastian Burduja și parlamentarul PNL Robert Sighiartău.
Peterson: 70% din legi sunt elaborate la Bruxelles. O idee foarte proastă
Autorul Jordan Peterson a afirmat în timpul unei prelegeri susținute în România că cetățenii țării nu ar trebui să accepte ca legile naționale să fie făcute la nivelul UE, susținând că a fost informat că 70% din legislație este elaborată la Bruxelles, în urma unei întâlniri cu trei membri ai PNL.
„Tocmai am vorbit cu unul dintre parlamentarii dumneavoastră, care mi-a spus că 70% din legile dumneavoastră sunt elaborate la Bruxelles. O idee foarte proastă”, a afirmat autorul canadian Jordan Peterson, potrivit Libertatea, în cadrul unei prelegeri susținute la Sala Palatului.
Potrivit sursei citate, Peterson le-a sugerat românilor că nu ar trebui să accepte ca legile României să fie făcute la nivelul Uniunii Europene şi că aceştia ar trebui să-şi asume responsabilitatea şi să se implice în politică la nivel local.
Autorul a mai susținut că „nu vor fi 70% pentru mult timp. Veți fi la 99% și ceea ce se va întâmpla este că puterea și ierarhia de la Bruxelles vor fi din ce în ce mai înguste. Și va fi din ce în ce mai multă putere și libertate în mâna a tot mai puțini oameni. Iar asta va duce la o luptă care va fi practic a tiranilor împotriva sclavilor”.