Joe Biden, la Cotroceni: Poate mă adresez şi viitorului preşedinte. Cine s-a aflat în sală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepreşedintele SUA Joe Biden FOTO Eduard Enea
Vicepreşedintele SUA Joe Biden FOTO Eduard Enea

La începutul discursului său de la Palatul Cotroceni, în faţa a zeci de persoane, politicieni şi reprezentanţi ai societăţii civile, vicepreşedintele SUA Joe Biden a spus că poate se adresează şi viitorului preşedinte. În sală s-au aflat, printre alţii, Victor Ponta, Crin Antonescu, Cătălin Predoiu, Călin Popescu Tăriceanu,  Mircea Geoană, Mihai Răzvan Ungureanu, şefii serviciilor secrete, dar şi simpli studenţi americani şi români, deopotrivă.

„Poate mă adresez şi viitorului preşedinte“, aşa şi-a început alocuţiunea vicepreşedintele SUA. Reacţia sa a venit imediat după ce, în vizita de la Palatul Victoria, l-a numit pe premierul Victor Ponta „preşedinte“. Ulterior, liderul PNL, Crin Antonescu, a catalogat declaraţiile lui Joe Biden drept o simplă greaşeală. „E o greşeală. Toţi greşim. Americanii sunt tentaţi să facă această greşeală sau sunt expuşi o dată pentru că nu au prim-ministru şi exact cum atunci când ei folosesc termenul «government» înţelegând prin asta puterea executivă în ansamblul ei, deci cu traducere literală «guvern», cum este la noi, deci fără preşedinte, ci şi preşedintele. Pur şi simplu această greşeală îi pândeşte. Nu acord nici o altă semnificaţie“, a precizat Antonescu.

La Palatul Cotroceni, în primul rând s-au aflat preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi premierul Victor Ponta.

La conferinţă au mai participat şeful Serviciului Român de Informaţii, George Maior, şeful Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nume care s-au vehiculat printre posibilii candidaţi la alegerile prezidenţiale din toamnă. De asemenea, prezenţi în sală au fost şi consilierii prezidenţiali şi majoritatea miniştrilor Guvernului Ponta, între care: ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc, ministrul Finanţelor Ioana Petrescu, ministrul Educaţiei Remus Pricopie, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, ministrul Culturii Kelemen Hunor, ministrul de Interne, Gabriel Oprea.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost alături de liderul deputaţilor PNL, George Scutaru şi deputatul Alina Gheorghiu. Din partea PDL s-au prezentat preşedintele PDL, Vasile Blaga, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, europarlamentarul Monica Macovei. La Cotroceni au mai fost prezenţi şi senatorul Mihai Răzvan Ungureanu şi preşedintele partidului Noua Republică, Mihai Neamţu, precum şi senatorul PSD Mircea Geoană.

Printre toate aceste sonore nume politice s-au strecurat şi tineri americani, studenţi în România, dar şi tineri români.

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, declaraţii de la Cotroceni


Citeşte şi:

  • Întrebări deloc retorice pentru vicepreşedintele Joe Biden După cum se ştie, în această săptămână, numărul 2 în ierarhia administraţiei americane va poposi la Bucureşti, pentru a discuta cu preşedintele şi cu premierul din România, despre situaţia tot mai îngrijorătoare din Ucraina. Anterior, Avril Haines, adjunctul directorului Agenţiei Centrale de Investigaţii l-a informat pe şeful statului român cu privire la posibile evoluţii la est de frontiera răsăriteană a NATO.  
  • Joe Biden: Sprijinul României va avea un rol cheie pentru refacerea stabilităţii Ucrainei şi aderarea la UE a Moldovei Biden a declarat că vizita sa la Bucureşti reprezintă o ocazie de a mulţumi conducerii României, armatei române şi publicului român pentru tot ce a făcut această ţară pentru a susţine NATO, dar şi pentru a reconfirma angajamentul de neclintit al SUA faţă de apărarea colectivă a aliaţilor săi europeni.
  • Biden: România a progresat în consolidarea statului de drept, dar mai sunt lucruri de făcut România făcut progrese reale în consolidarea statului de drept şi în tragerea la răspundere a demnitarilor, dar mai sunt lucruri de făcut, a declarat, într-un interviu acordat agenţiei de ştiri Mediafax, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, subliniind că Washingtonul va ajuta Bucureştiul să rămână „pe drumul cel bun".
  • SUA este alături de România - vestea cea mai importantă a momentului Vizita lui Joe Biden în România, la o săptămână după prezenţa în ţara noastră a şefului NATO şi a adjunctei şefului CIA, precum şi înainte de venirea şefului Pentagonului - arată că SUA rămâne un partener pentru România şi că, în actualul context geopolitic, suntem şi trebuie să ne simţim în siguranţă.
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite